MotoGP: Fabio Quartararo, învingător în Marele Premiu al Cataloniei - Ziarul de Maramures

MotoGP: Fabio Quartararo, învingător în Marele Premiu al Cataloniei

Pilotul francez Fabio Quartararo (Yamaha) a câştigat Marele Premiu al Cataloniei la MotoGP, clasa regină a Campionatului Mondial de motociclism viteză, consolidându-şi poziţia de lider al clasamentului general, informează AFP și Agerpres.

Quartararo, deţinătorul titlului mondial, a obţinut cu această ocazie a doua sa victorie din acest sezon, după o cursă pe care a dominat-o de la un capăt la altul, pe circuitul de la Barcelona, şi pe care a încheiat-o cu un avans de peste şase secunde faţă de urmăritorii săi.

Pe locul secund s-a clasat spaniolul Jorge Martin, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de francezul Johann Zarco, ambii pe motociclete Ducati.

Plecat pe poziţia a treia a grilei, Fabio Quartararo s-a instalat la conducerea cursei imediat după start, reuşind să-l depăşească pe favoritul gazdelor, spaniolul Aleix Espargaro (Aprilia), şi pe italianul Francesco Bagnaia (Ducati).

Espargaro a comis însă o eroare uriaşă în finalul cursei catalane. El a început să salute publicul după penultimul tur, în momentul în care se afla pe locul secund, crezând că s-a încheiat deja cursa, gafă care l-a costat locul pe podium, ibericul clasându-se în final pe poziţia a cincea.

În urma acestui succes, Fabio Quartararo a acumulat 145 de puncte în clasamentul general, în care este urmat de Aleix Espargaro, cu 125 de puncte.

La clasa Moto2, victoria a reveni italianului Celestino Vietti (Kalex), liderul clasamentului general, aflat la cel de-al treilea său succes de la debutul sezonului.

Cursa de la categoria Moto3 a fost câştigată de spaniolul Izan Guevara (GasGas), care a înregistrat a doua sa victorie în actuala ediţie a Campionatului Mondial. El ocupă locul secund în ierarhia generală, după compatriotul şi coechipierul său Garcia Dols, clasat pe poziţia a patra duminică.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!