Ce ar trebui totuși să facă părinții... - Ziarul de Maramures

Ce ar trebui totuși să facă părinții…

Doi bebeluși și-au pierdut viața după ce au fost văzuți de medici. Interesant e faptul că în cel de-al doilea caz, fetița, în vârstă de 8 luni, a avut două diagnostice. Primul dat în UPU-roșu în gât, iar al doilea dat de medicul de familie-bronșită. Medicina legală a stabilit că de fapt copila a suferit de pneumonie/infecție respiratorie, spun sursele noastre.

De la prima oră a dimineții am discutat pe acest subiect cu o colegă din presă, care și ea la rândul ei e mămică. Amândouă ne întrebam câți copii mai trebuie să moară pentru ca medicii să-și facă treaba ca la carte? Ambii au fost trimiși acasă cu febră mare și tratament, e drept. Doar că, primul bebeluș s-a întors în UPU și a murit la spital, iar cel de-al doilea a murit acasă…

Oare profesia de medic te dezumanizează pe tine, ca om? Oare acești medici au vreun regret când văd că au trecut pe sub mâna lor copiii care și-au pierdut viața? În fapt, vin și întreb: Care e menirea voastră?

E ușor să dai vina pe părinți după ce că suferă maxim pentru pierderea pruncilor lor, să vii tu medic și să sugerezi că părintele e de vină pentru moartea copilului, e strigător la cer…

Ce ar trebui totuși să facă părinții ca să nu le mai moară copiii… Facultatea de Medicina? Dar de ce nu renunțați voi ăștia care vă credeți Dumnezei în spitale și cabinete medicale? Neputința voastră o puneți în cârca pacientului sau a familiei… De ”coloană vertebrală”, -la figurat-, ați auzit? De ce sunteți acolo? Să le dați cu flit părinților și pruncilor? Credeți că au mers la voi de bine ce le este? Nu aveți nicio scuză!

Întotdeauna am spus că dacă ai o facultate nu înseamnă că ești și un om inteligent. Și nu m-am înșelat. Am întâlnit de-a lungul carierei mele oameni și oameni, cu diferite pregătiri profesionale. Și de fiecare dată mă cutremuram când îi auzeam cum vorbesc despre ei, despre pregătirea lor profesională, cât de grozavi sunt însă la partea de inteligență…Și acum mă întreb cum de au reușit să termine o facultate…

Lipsa vocabularului, a dezvoltării intrapersonale/interpersonale, a spațialității, lipsa abilităților analitice și a unei gândiri aplicate etc este un adevărat atentat la ceea ce înseamnă să fii un om inteligent.

Un om inteligent, stimați medici, gândește și pune în balanță tot, pentru că s-ar putea ca de el să depindă viața unui om, indiferent de vârstă. Așa cum e și în cazul vostru. Munca voastră nu este o glumă, este o muncă de asumare și responsabilitate. În munca voastră nu puteți da cu banu sau să vă jucați alba-neagra. În munca voastră trebuie să vă străduiți să salvați oameni, să vă asumați și să fiți responsabili pentru că acțiunile voastre au urmări asupra sănătății/vieții pacienților voștri. V-ați străduit în cazul acestor copii? Hm…sunt în viață?…Știu că pot să apară complicații, dar acest lucru îl știți și voi…Și atunci?

Vă propun un exercițiu. Cum ar fi să vă ia foc casa, de la un scurt circuit și pompierii care sunt în fața locuinței voastre să vă spună: ”Mergeți la vecina, e doar o inundație!”, însă în realitate casa voastră să fie cuprinsă de flăcări…Dacă am merge pe principiul practicat in sistem, respectiv ”noi nu suntem vinovați”, ”mortul e de vină”, ”părintele e de vină”, am putea spune că nici pompierii nu sunt de vină că ”tratează” incendiul izbucnit la locuința voastră ca pe o simplă inundație…

Așa ați făcut și voi în cel de-al doilea caz în care ați spus că e…”inundație” și de fapt era un ”incendiu”. Le-ați făcut o ”bucurie” acestor părinți, o ”bucurie” neagră, urâtă.

S-a deschis o anchetă internă…Și cu ce-i încălzește acum, pe părinți acest lucru când ei se pregătesc să-și îngroape fetița de 8 luni?

Nu contest faptul că există specialiști buni în medicină, nu doresc să generalizez, însă prezentul material se adresează acelor medici care nu-și asumă răspunderea pentru acțiunile lor. Prin urmare vă rog să considerați că este opinia unei mame și nu a unui jurnalist. O mamă căreia nu-i place nici plicul de culoare roz și nici plicul de culoare albă și care prin prisma meseriei sale v-a sancționat de fiecare data când ați călcat strâmb. Apropo de plicuri, nu uitați că, ”cerșetoria” este interzisă prin lege, la modul elegant v-am spus-o!

Condoleanțe familiilor îndoliate…

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!