A mai trecut un an peste orașul chinuit, obosit și inert în starea sa de așteptare neproductivă. Administrația publică a dezamăgit băimărenii care se așteptau la transparență, comunicare și mai ales la soluții viabile pentru problematica existentă.
În schimb am avut certuri, tensiuni și discuții partinice neproductive în Consiliul Local, comportament care a excelat în insulte publice, manifestări de autoritate excesivă, atacuri la persoană și risipă de bani.
Orașul a stagnat, dezvoltarea clamată prin discursuri lunare ditirambice fiind o poveste vehiculată de un deceniu, iluzie fără finalitate care ține de o lume distopică alimentată cu SF-uri, PT-uri, PUZ-uri și alte găselnițe coastisitoare și inutile. Mii de firme au intrat în insolvență, altele au falimentat sau au fost radiate, orașul are datorii tot mai mari în timp ce în Baia Mare a crescut doar numărul imobilelor dezvoltatorilor clientelari, clinicilor private de sănătate, farmaciilor, sălilor de jocuri și al caselor de amanet. Ruinele vechilor construcții comuniste sunt tot acolo, mai părăginite și amenințătoare sub prelatele desenate cu fațade utopice, soluție mincinoasă ce ascunde incapacitatea și dezinteresul instituționalizat al unei administrații incapabile.
Trăim într-o societate cu trăsături tribale, cu diviziuni aleatorii de genul românii și restul, ortodocșii și ceilalți, bogații și sărăntocii, descurcăreții și fraierii. Spațiul public este cumpărat sau amanetat pe bani publici, furați sau evazionați, răstignind puținii jurnaliști corecți ce refuză să-și vândă onoarea. Pe social media s-au inmuțit talibanii locali, mercenarii postaci trăiesc din diseminarea minciunilor și lăturilor, liderii de opinii au manifestări de falși profeți iar intelectualii tac, retrași în biblioteci sau cluburi elitiste alimentând prin tăcerea lor canibalismul public.
Iar în tot acest timp, în orașul iluminat feeric și obscen noaptea se vorbește despre justiția românească adormită sau anesteziată, incapabilă să gestioneze problematica unei societăți așezată pe un sistem de valori răstrunat. Există tot mai puțină onoare la cei aflați în serviciu public până și cea militară fiind compromisă de lideri frustrați și aflați în criza vârstei a doua, care și-au riscat carierele pentru o tăvăleală la ordin.
Oare ce viitor mai are orașul în care am trăit aproape șase decenii? Cât este de adevărat zvonul despre o”mare” evadare în caz că seacă balta cu pește iar apostolii dreptății se trezesc din letargie?
Dacă tot a luat foc casa, măcar să ne încălzim. Proverb italian
Foto-arhiva
