Oile rătăcite ale BOR și moralitatea din politică - Ziarul de Maramures

Oile rătăcite ale BOR și moralitatea din politică

”Morala creștină încape într-o cupă, iar cupa în mâna unui preot.” (Valeriu Butulescu)

Este un fapt bine cunoscut că secularizarea constituie un procesul istoric prin care religia își pierde influența socială și culturală devenind tot mai slabă și lipsită de influență.

Dezvoltarea societății umane, noile cuceriri ale științei și tehnicii sunt argumente care au determinat oamenii din lumea civilizată să se îndepărteze de biserică, în Europa occidentală tot mai multe așezăminte religioase devenind moschee, centre ale religiilor neoprotestante, muzee sau clădiri cu valoare imobiliară.

Cu un statut de organizație non-guvernamentală, definindu-se ca fiind comunitatea crestinilor ortodocsi, clerici, monahi si mireni, în nici un caz o instituție a statului, BOR a profitat de vidul ideologic post decembrist pentru a-și recicla imaginea de colaboraționist și partener tăcut al fostei Securități, instrument al socialismului victorios care a demolat sau distrus sute de lăcașe de cult.

Acestea sunt realități axiomatice, ilustrate prin reîmpânzirea României cu zeci de biserici noi, subvenționate de Guvern și autoritățile locale, cu mii de slujitori bisericești plătiți de la bugetul statului, cu afaceri în numeroase domenii generatoare de profit, evident neimpozabil. Și pentru a ilustra supușenia și complicitatea creștinilor servili din politică și administrație, Partidul Social Democrat mai dă o palmă românilor disperați de criza în care trăiesc, solicitând subvenționarea costurilor energiei electrice din lăcașele de cult. Nu din casele de bătrâni și centrele sociale cu minori ci al bisericilor unde se duc să obțină iertarea iluzorie a păcatelor.

Noul scandal care zguduie biserica ortodoxă va genera urmări. Tot mai mulți mireni s-au săturat de imoralitatea și comportamentul becisnic al unor preoți care beau cot la cot cu credincioșii din sat, au ”grijă” și consolează soțiile singure cu bărbați plecați la muncă sau cad tot mai des în păcatul sodomiei. Iar ierarhia bisericii ortodoxe știe. Știe tot și tolerează nevrednicia și mizeria morală a sutanelor, în loc să accepte că de la vlădică și până la opincă toți sunt supuși greșelilor. Căci banii sunt ochiul dracului, femeile ispite satanicești iar dorința de înavuțire nefirească și păgubitoare.

Cât despre complicitatea fățișă sau tacită dintre BOR și politicieni, mușamalizarea preacurviei și a homosexualității cunoscute, biserica spune că atracţia faţă de persoane de acelaşi sex nu este un păcat, ea poate fi o încercare a caracterului fiecărui slujitor în parte. Căci nu-i așa…trebuie să ne iubim aproapele!

Îmi doresc ca instituțiile statului cu atribuții în domeniul justiției să aplice legea, condamnând preoții cu rang sau fără rang bisericesc înalt, pentru a stopa canibalismul care roade și va distruge biserica strămoșească, rezistând presiunilor politice. Cât despre mine, păcătosul ajuns un agnostic alunecând spre ateism, voi rămâne mereu un admirator al lui Iustinian Episcopul și Bartolomeu Anania Mitropolitul, oameni pe care i-am cunoscut și respectat pentru devotamentul, sacrificiul și înalta lor ținută morală.

Dar oare suntem pregătiți să asanăm moral Biserica Ortodoxă Româna? Sau vom continua să negăm, mușamalizăm și ascundem sub preșul public, cancerul care distruge credința, alimentând anarhia morală a lumii în care nu trăim…doar supraviețuim?

Civilizaţia nu-şi va atinge perfecţiunea până când ultima piatră din ultima biserică va cădea peste ultimul preot. (Emil Zola)

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!