Silenzio stampa în administrație. Curaj sau frică?!

”Tacerea este o mare virtute. Ea nu este lasitate decat daca onoarea cere sa o intrerupem.” ( Henri Lacordaire )

Timp de aproape o lună băimărenii au fost spectatorii unei tragi-comedii urbane, perioadă în care au trebuit să suporte prezența mormanelor de gunoi din oraș. Am văzut greve ale gunoierilor în producții cinematografice sau filme documentare dar nu credeam că voi ajunge, martor fără voie la criza din perioada sărbătorilor.

Refuzul operatorului de salubrizare de a mai acționa în ultima lună a anului are o componentă acceptabilă, dar și o conotație indecentă. De ce au tăcut tot anul și nu au devoalat neplata serviciilor și valoarea imensă a restanțelor? Ce înțelegeri au existat între municipalitate și operator, de natură a nu fi făcute publice? Dar mai ales cum și-au permis să insulte pe cei care au plătit cinstit pentru un serviciu public ori poate credeau că vor declanșa o rebeliune civică locală?

Caut în presa locală articole sau informații despre situația actuală a crizei gunoaielor. Cu excepția ziarelor online de investigație, sunt una sau două, în rest doar câteva articole mai mult sau mai puțin obiective. În schimb, toate ziarele din online au preluat un accident din Ardusat și numirea noului prefect. De parcă ar fi informațiile cele mai importante care interesează pe băimăreni și maramureșeni.

Nu explozia prețurilor la utilități, carburanți și alimente de bază, nici rata de vaccinare scăzută și amplificarea curentului antivaccinist. Sunt zeci de mii de maramureșeni care încă nu știu cum vor plăti facturile majorate într-o inflație în creștere și nici ce vor pune pe masă. Oare este mai important să scriem despre cazuri de violență, turneul de la antipozi sau prognoza meteo. Am început să respect actualul consiliu local, oarecum în integritatea sa dar mai ales pe anumiți membrii care chiar insultați fiind nu s-au lăsat călcați în picioare. Urmăresc ședințele plenului dar și al comisiei speciale înființate pentru criza gunoaielor. Văd oameni decenți, ajunși conjunctural într-o anumita parte a mesei, stând rușinați cu frunțile plecate în timp ce colegii lor sunt improșcați cu invective și insulte de ghetou.

Se plătesc polițe la greu de jurnaliștii marginalizați de conducerea autocratică a orașului, e drept că prin intermediul cititorilor de tablete semidocți, avem chiar și câtiva bătăuși de serviciu, provocatori capabili să vorbească tare și apăsat chiar și cu gura plină, inclusiv un viceprimar tonomat servil setat pe o retorica proustiană cu accent de pustă. Am văzut chiar și accese delicat feminine de isterie, amenințări, promisiuni deșarte dar mai ales un soi de populism cu accente politicianiste de provincie. Și totuși, în ultimele ședințe s-a schimbat parcă ceva, apărând un început de concordie și responsabilitate. Un semn bun și dătător de speranțe…

Dar ce m-a infuriat cel mai mult este lipsa coloanei vertebrale a celor care pretind că sunt funcționari publici și angajați ai administrației locale. Mă întreb cum își permit un director sau un șef de serviciu din Primăria Baia Mare să refuze convocarea în fața unei comisii speciale a Consiliului Local, organ ales care mă reprezintă ca cetățean al acestui oraș? Cine le dă dreptul să sfideze autoritatea unei entități votate prin hotărâre de consiliu, adoptând politica struțului matrafoxat? Până unde merge obediența și servilismul celor care declamă fals că sunt în serviciu public. Dar mai ales, ce au de ascuns în această telenovelă de prost gust, în care chiar și indirect, băimăreanul este umilit de cei plătiți din sudoarea și munca oamenilor cinstiți.

Celor puțini și lași, cu salarii nesimțite și tupeu cât turnul combinatului, le dedic cugetarea de final….sper să le fie… măcar rușine!

”Onoarea este un amestec natural de respect pentru oameni si pentru sine.” (Voltaire)

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!