(FOTO)Cătălin Cherecheș, primar: Baia Mare este și în această iarnă, de poveste!

Moș Nicolae a ajuns și în acest an în Baia Mare. A auzit că aici toți copiii sunt buni și frumoși, cu sufletul curat, indiferent ce cred unii sau alții. A acceptat cu drag să ne fie alături la inaugurarea Târgului de Crăciun din Centrul Vechi, dar și la al celui caritabil organizat în Parcul Mara. Vă îndemn să treceți pe aici în decembrie, să achiziționați cadouri simbolice pentru cei dragi, iar astfel să faceți un bine persoanelor speciale, respectiv victimelor violenței.

Alături de Moș Nicolae am inaugurat iluminatul festiv de sărbători, am aprins luminile pe brazii din oraș, am adus bucurie acolo unde există credință și speranță. Am avut și oaspeți de seamă. Tinerii de la Mănăstirea Prislop, alături de Părintele Irineu, un prieten desăvârșit pentru mine și familia mea. Mă bucur că am reușit să mă țin de cuvânt față de toți copiii care m-au întrebat îngrijorați, în ultimele luni, dacă vom avea manifestări de Crăciun și anul acesta. Mai mult, m-am ținut de cuvânt și față de Cezara, o micuță moroșancă autentică, alături de care am spus “La mulți ani” băimărenilor de Ziua Națională a României și căreia i-am promis că vom aprinde împreună luminile pe brazii de Crăciun și că vom fi amândoi gazdele Moșului.

Le mulțumesc băimărenilor adevărați, care își iubesc neconditionat orașul, pentru că au venit să fim împreună într-un număr impresionant arătând că nimeni nu ne poate “ucide” sărbătoarea Crăciunului sau Anul Nou sau pe Moș Nicolae. Și știm toți, noi cei cu inima deschisă și mintea orientată spre bine, frumos și iubire că de sărbătorile de iarnă, e momentul în care le oferim copiilor noștri cele mai frumoase și sfinte simboluri creștine care fac parte din fibra poporului român.

Baia Mare este și în această iarnă, de poveste!

Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare

Foto-Cătălin Chereches, FB

 

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!