Oferta
Masină de ambulantă casată si tranformată în laborator veterinar mobil pentru patrupezii fără stăpâni din Baia Mare - Ziarul de Maramures

Masină de ambulantă casată si tranformată în laborator veterinar mobil pentru patrupezii fără stăpâni din Baia Mare

Un proiect marca Politia Locală Baia Mare

Initiativa apartine Politiei Locale Baia Mare, care a primit sub formă de donație o autospecială casată de la Serviciul Judetean de Ambulanță Maramures. Proiectul vizează interventiile pentru câinii fără stăpâni.

Banii necesari pentru reparatiile autospecialei si adaptarea acesteia la ceea ce implică un laborator veterinar mobil, au fost prinsi in bugetul pentru acest an. Astfel că, Politia Locala Baia Mare doreste ca in 2026, autospeciala să poata fi pusă in circulatie si practică pentru ceea ce are ca si destinatie.

”În prezent, capacitatea Adăpostului Public Baia Mare este limitată, iar problema câinilor aflați pe străzi are nevoie de măsuri inteligente, umane și sustenabile. A fost preluată, prin transfer gratuit de la Serviciul Județean de Ambulanță, o fostă ambulanță care va fi transformată într-o autospecială modernă destinată intervențiilor veterinare în teren. Urmează perioada de revizie, reparații și amenajare, astfel încât aceasta să poată fi folosită în sprijinul animalelor aflate pe domeniul public”, spun reprezentantii Politiei Locale Baia Mare.

Cu ajutorul ambulanței veterinare, angajatii Politiei Animalelor vor captura câinii masculi pe care îi vor steriliza, crotalia si vaccina. In ceea ce priveste cătelusele, acestea vor fi duse la cabinetele veterinare pentru sterilizare.

”Vor putea fi realizate în teren: ✔️ evaluări medicale primare, ✔️ vaccinări obligatorii, ✔️ deparazitări,✔️ tratamente de urgență, ✔️ sterilizarea gratuită a câinilor masculi. Poliția Locală are angajați 🥼medici veterinari, care vor deservi acest laborator mobil. Pentru femele, sterilizările vor fi realizate în cabinete veterinare partenere, prin colaborarea municipalității cu medici veterinari autorizați, ✔️ monitorizarea periodică a stării de sănătate a animalelor, ✔️ intervenții rapide în cazuri speciale”, a precizat institutia Politiei Locale Baia Mare.

.Astfel, se va stopa inmultirea patrupezilor pe raza municipiului Baia Mare: ”Se reduce astfel, în mod real, fenomenul abandonului și înmulțirea necontrolată. Prin acest program urmărim și reducerea presiunii asupra Adăpostului Public Baia Mare, astfel încât resursele existente să poată fi folosite mai eficient pentru cazurile urgente și pentru animalele care au nevoie de protecție imediată.

În cadrul proiectului vor fi organizate acțiuni de sterilizare și în comunitățile informale sau în zonele defavorizate ale municipiului, unde posibilitățile materiale sunt reduse, iar accesul la servicii veterinare este limitat. Scopul acestor intervenții este prevenirea abandonului și reducerea numărului de pui născuți pe străzi”, au precizat aceleasi sures oficiale..

Politia Locală Baia Mare caută voluntari: ”Ne dorim ca acest program să fie construit împreună cu băimărenii și cu iubitorii de animale. Sprijinul voluntarilor este extrem de important pentru: 🐾 semnalarea zonelor unde se află câini fără stăpân, 🐾 sprijin în activități de îngrijire și igienizare, 🐾 sesizarea cazurilor de animale rănite sau bolnave, 🐾 ajutor în realizarea unui recensământ al câinilor din teren, 🐾 semnalarea abandonurilor de pui sau câini adulți. Reamintim că abandonarea animalelor este sancționată conform legislației în vigoare. Acest proiect înseamnă responsabilitate, respect față de comunitate și grijă față de animale. Cu pași concreți, cu muncă serioasă și cu sprijinul dumneavoastră, putem face Baia Mare un oraș mai sigur, mai curat și mai prietenos cu animalele”.

Foto-Sesizări Municipiul Baia Mare  / Facebook

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!