Dana Buzura-Gagniuc, manager Nord Literar: Ne pregătim de un eveniment cum Revista de Cultură „Nord Literar” n-a mai făcut până acum: „Salonul de carte – Baia Mare 2026”. E o poveste cu și despre carte și despre autorii ei, în care ne sunt alături oameni care-i înțeleg importanța, care vin cu un uriaș bagaj de cunoaștere pe care o vor împărtăși în 21-23 octombrie, în cadrul unor conferințe desfășurate la Facultatea de Litere a Centrului Universitar Nord Baia Mare.
Pe parcursul celor trei zile, vor fi zece conferințe pe teme literare și filosofice susținute de: Vianu Mureșan, Dan Tomuleț, Valentin Ajder, Sorin Borza, Dorin Ștefănescu, Nicolae Turcan, Oleg Garaz, Vlad Mureșan, Alexandru Buican, Nicolae Weisz.
Ele vor fi combinate cu prezentări de oferte editoriale ale Editurii Eikon – partener al Nordului în această călătorie -, de prezentări de carte și de autori, de recitaluri de poezie, momente muzicale și de dialoguri culturale în care sunt implicați scriitori maramureșeni și nu numai, oameni de litere, cadre universitare, studenți și elevi.
În holul facultății va fi organizat, pe toată perioada evenimentului, un mic târg de carte, la care vor participa edituri din Baia Mare, Editura Eikon și instituțiile de cultură din Maramureș care vor prezenta oferta lor culturală.

















