Creștere cu 59% a investițiilor de capital românesc în start-up-urile locale, în 2020 - Ziarul de Maramures

Creștere cu 59% a investițiilor de capital românesc în start-up-urile locale, în 2020

Investiţiile în start-up-urile locale au atras, anul trecut, cu 59% mai mult capital românesc în comparaţie cu cel precedent, arată analiza Romanian Venture Report 2020, publicată joi de How to Web, relatează Agerpres.

Astfel, conform raportului de specialitate, în 2020, au avut loc 58 de investiţii în valoare de 30,39 milioane de euro şi o creştere cu 6% a volumul de investiţii şi cu 51% a numărului de tranzacţii faţă de 2019. De asemenea, numărul de start-up-uri care au primit o investiţie pentru prima dată s-a dublat, în 2020 faţă de 2019, de la 18 la 39, iar suma totală a crescut de la 5,65 milioane de euro la 13,92 milioane de euro. Valoarea medie a unei investiţii primite de un start-up aflat la început de drum a crescut cu 12% la 357.000 de euro, raportat la perioada de referinţă.

Potrivit analizei, o parte dintre start-up-urile locale, precum TypingDNA, Deepstash sau Soleadify, au reuşit să atragă şi capital internaţional, un element de validare important al investiţiilor locale.

How to Web este una dintre primele şi cele mai importante conferinţe de tehnologie şi inovaţie din Europa. Lansată în anul 2010, How to Web a contribuit la adoptarea start-up culture în România şi CEE. Iniţiativa susţine start-up-urile şi companiile de tehnologie, ajutându-i să-şi consolideze echipa, să îşi îmbunătăţească produsele digitale şi să dezvolte strategii de creştere.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!