Direcția Poliția Locală Baia Mare a desfășurat un număr de 678 controale și activități la care au participat 270 de polițiști locali. Printre aceste acțiuni se numără și identificarea mașinilor abandonate pe domeniul public, dar și activitățile din cadrul proiectul ”Ceaiul și sandviciul”, inițiat de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș și derulat prin Direcția de Asistență Socială Baia Mare cu sprijinul Poliției Locale.
Astfel, polițiștii locali au desfășurat șapte acțiuni de identificare și întrajutorare a persoanelor fără adăpost, ca urmare a temperaturilor scăzute, la care au participat 14 polițiști locali și 14 asistenți sociali. Acestea s-au derulat zilnic, în intervalul orar 19.00-22.00.
Totodată, zece autovehicule abandonate pe domeniul public au fost deja identificate de polițiștii locali, iar acestea urmează să fie ridicate și depuse la depozitul SPAU de pe strada Mărgeanului din Baia Mare.
În cadrul controalelor amintite, au fost verificate un număr de 338 mijloace de transport public în comun pentru a vedea dacă sunt respectate măsurile de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2, atât de călători, cât și de operatorul de transport. Cu același scop au fost verificate și 27 de terase și societăți comerciale aflate pe raza municipiului Baia Mare.
Tot pe linia respectării măsurilor dispuse de CJSU Maramureș, angajații Direcției Poliția Locală au efectuat activități comune de control cu reprezentanți din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, a Inspectoratului de Jandarmi Județean “Pintea Viteazul” Maramureș, dar și de la Prefectura Maramureș în piețe, târguri, centre comerciale, unități de alimentație publică, restaurante, baruri, terase și supermarketuri.
De menționat ar mai fi faptul că, polițiștii locali, în fiecare zi, în intervalul orar 07.30-20.00, asigură ordinea și liniștea publică la cele trei Centre de vaccinare din Baia Mare după cum urmează :
-Centrul de vaccinare situat la Centrul Social ”CASPEV” , situat în Baia Mare pe strada Săsarului nr.3;
-Centrul de vaccinare situat la Centrul Social Multifuncțional ”Rivulus Pueris”, strada Ioan Slavici nr.18;
-Centrul de vaccinare de la Asociația Grupul de Acțiune Locală Baia Mare, situat pe B-dul Unirii nr.19.
Alte activități ale polițiștilor locali au vizat unitătile de învățământ de pe raza orașului Baia Mare unde au asigurat măsurile de ordine publică și de fluidizare a circulației la Grădinița cu program prelungit situată la intersecția străzilor Vasile Alecsandri cu strada Hortensiei, la Colegiul de Arte de pe strada Petofi Sandor, la Școala Generală nr.17, de pe strada Cuza Vodă precum și la Școala Generală nr.18 care se află pe strada Aleea Filaturii.
Ca urmare a activităților desfășurate în ultima perioadă, au fost constatate 125 de contravenții, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 18.535 lei.
Toate aceste acțiuni au fost derulate de polițiștii locali din cadrul Biroului de Ordine Publică, respectiv Biroul Circulație.
Controalele și activitățile au fost dispuse de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.
Foto-Primăria Municipiului Baia Mare