PNL PSD AUR PSD
Franţa înregistrează cea mai călduroasă lună octombrie de la debutul măsurătorilor meteorologice - Ziarul de Maramures

Franţa înregistrează cea mai călduroasă lună octombrie de la debutul măsurătorilor meteorologice

Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună octombrie înregistrată în Franţa de la debutul măsurătorilor meteorologice, în 1945, cu o temperatură medie de 17,5 grade Celsius, cu 3,5 grade Celsius peste valorile normale, a anunţat marţi pe Twitter Météo-France, transmite AFP și Agerpres.

PNL

Octombrie 2022 a fost mult mai călduroasă comparativ cu aceeaşi lună din 2001, care deţinea recordul anterior, cu o temperatură medie de 16,3 grade Celsius, cu 2,6 grade Celsius peste valorile normale, a indicat agenţia naţională de meteorologie din Franţa.

PSD

Aceasta este a noua lună consecutivă cu o „anomalie pozitivă”, respectiv valori de temperatură peste medie, a menţionat Météo-France.

Temperaturile au fost deosebit de ridicate pentru acest sezon pe o fâşie extinsă, ce se întinde de la sud-vest la nord-est din Ţara Bascilor până în Alsacia, cuprinzând interiorul Aquitaniei, regiunile Midi-Pyrénées, Limousin, Auvergne, Lyonnais şi o bună parte a Burgundiei, conform unei hărţi a Météo-France.

În ceea ce priveşte precipitaţiile, acestea au fost mai puţin frecvente decât de obicei în cea mai mare parte a teritoriului, cu 58 mm pe lună, în medie, un deficit de 37% comparativ cu valorile normale.

Potrivit Météo-France, pe fondul schimbărilor climatice, perioadele de căldură neobişnuită de la sfârşitul sau de la începutul anului vor fi din ce în ce mai frecvente, notează Reuters.

Staţiunile din Europa populare în perioada estivală şi-au extins sezonul după ce căldura neobişnuită a continuat să îi atragă pe turişti pe litoral.

Foto-Google Sites

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!