PNL PSD AUR PSD
Avere nejustificată. Alexandru Cătălin IONIȚĂ, fost director DGA - Ziarul de Maramures

Avere nejustificată. Alexandru Cătălin IONIȚĂ, fost director DGA

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 1.157.736 Lei între averea dobândită și veniturile realizate împreună cu familia de către IONIȚĂ ALEXANDRU CĂTĂLIN, fost Director General al Direcției Generale Anticorupție – Ministerul Afacerilor Interne, în perioada exercitării funcției publice, a transmis astăzi, 27 septembrie, instituția.

PNL

Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către IONIȚĂ ALEXANDRU CĂTĂLIN, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice.

PSD

Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. IONIȚĂ ALEXANDRU CĂTĂLIN a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare, a precizat sursa citată.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!