De la Pod Valea Scradei şi până la Pod Novăț, pe toți cei 7 kilometri ai proiectului, a fost finalizată așternerea stratului de bază de asfalt. ”7 kilometri care ne apropie și mai mult de una dintre cele mai frumoase și valoroase zone ale Vișeului de Sus – Valea Vaserului. Și, dincolo de cifre, este bucuria de a vedea cum un proiect mare, așteptat și deloc ușor prinde contur, kilometru după kilometru”, a explicat primarul din Viseu de Sus, Vasile Coman.
Investiția va fi finalizată în întregime anul acesta, transmite administratia locală. Lucrările se desfășoară în cadrul proiectului: „Coridor de mobilitate – Zona Urbană a Văii Vaserului în Vișeu de Sus, județul Maramureș – Reabilitarea și consolidarea drumului Valea Râului din Orașul Vișeu de Sus, Județul Maramureș” – Cod MySMIS: 301380. Finanțarea este asigurată prin Regio Nord-Vest, prin intermediul ADR Nord-Vest, contribuind astfel la realizarea uneia dintre cele mai importante investiții de infrastructură din ultimii ani pentru comunitatea din Viseu de Sus.
Ce înseamnă? 🌿 Un coridor care leagă orașul de una dintre cele mai valoroase zone ale sale. 🌄 O promisiune că patrimoniul natural al Văii Vaserului va fi mai ușor de descoperit și mai bine pus în valoare.
Infrastructură rutieră modernă, piste de biciclete, zone pietonale, soluții smart pentru un transport local mai eficient, amenajări care vor pune în valoare potențialul turistic și natural al zonei plus două autobuze electrice, sistem e-ticketing, stații de autobuz, copertine, coşuri si bānci. Proiectul a fost lansat anul trecut.
”Astăzi nu mai vorbim despre cât asfalt mai avem de așternut. Astăzi vorbim despre 7 kilometri asfaltați integral. Mai avem puțin. Obiectivul este clar, investiția va fi finalizată în întregime anul acesta. Un drum mai sigur. Un acces mai bun către Valea Vaserului. O zonă cu un potențial extraordinar, mai aproape de oameni și mai aproape de dezvoltare. Valea Râului s-a schimbat, iar Vișeul de Sus merge înainte”, a precizat optimist primarul orasului, Vasile Coman.

















