Editorial: Încă un Crăciun trist….

”Nu mai am timp pentru anumite lucruri, nu pentru că am devenit arogant, ci pur și simplu pentru că am ajuns într-un punct în viața mea în care nu vreau să pierd mai mult timp cu lucruri care mă nemulțumesc sau mă dor. Nu mai am timp pentru cinism, critici excesive și rugăminți mincinoase.” (Jose Micard Teixeira)

Ninge peste orașul meu amorțit în neputința sa administrativă, zăpada acoperind mormanele de gunoaie și consecințele unui an trist.

Prea mulți dintre noi au suflete cernite, pierderea celor dragi fiind amplificată de mizeria morală a celor care sunt adepții și susținătorii unei rebeliuni civice inexplicabile. Într-o țară copleșită de o neputință politicianistă cronică, românii sunt mai dezbinați ca oricând, manifestându-se violent începând de la frontiere, refuzând să accepte că interesul public primează în fața interesului individual meschin.

Chiar dacă guvernanții clamează o creștere economică pentru care nu au nici un merit, omițând să menționeze inflația galopantă și creșterea sărăciei, viitorul arată sumbru într-o societate dominată de ură și lipsă de respect față de autoritate. Tăietorii profesioniști de panglici inundă social media cu inepțiile lor, în timp ce gândul le este la porcul de Crăciun, țuica și cozonacul livrat în portbagajele primăriilor recunoscătoare. Idei ditirambice și slogane pompoase sunt postate in neștiință, membrii zoopolitikonului pozând în mari români și buni cetățeni, cu texte lipsite de sinceritate și compasiune, față de amărăștenii care au amanentat ce mai au prin case, pentru un pui congelat de import, un cozonac refuzat și câțiva cartofi înghețați pe drumurile Europei.

Încheiem un an în care am dovedit, încă odată, că suntem doar o țară balcano-fanariotă de rang inferior în care cultul personalității, făloșenia și egoismul rămân caracteristici ce ne definesc ca popor de migranți și badante, călcat în picioare de Occidentul debordând în suficiență și dispreț. O țară în care habotnicia, minciuna și manipularea sunt politici publice, continuăm să ne târâm pe lângă zidurile imaginare ale slugărniciei și obedienței, tolerați și admiși ca niște nomanzi dezrădăcinați, fără mândrie și viitor….

Aș fi vrut să am alte ganduri de Crăciun, dar am pierdut membrii dragi ai familiei și prieteni de valoare, dintre puținii pe care-i mai am. Nu pot să fiu bucuros când semenii mei protestează în stradă, în timp ce mizeria fizică și lipsa de responsabilitate publică îmi alterează viața. Trăim timpuri cumplite, la răscruce de drumuri, vremuri care ar trebui să ne unească…nu să ne dezbine.

Celor puțini care mai au conștiință și respect față de semeni, întelegere și compasiune pentru cei suferinzi, acceptând că viața reală nu are nimic de a face cu numărul postărilor pe facebook, destinația de revelion sau prețul ținutei festive afișate, le doresc sa fie fericiți dacă pot …sau măcar mulțumiți de ceea ce fac pentru semenii lor.

”Timpul tău este limitat, așa că nu îl risipi trăind viața altcuiva. Nu te lăsa prins în capcana dogmelor, ce te poate face să trăiești așa cum au gândit alții. Nu lăsa larma opiniilor altora sa îți înnăbușească propria ta voce interioară. Și, cel mai important, ai curajul să îți urmezi inima și intuiția…” (Harvey MacKay)

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!