Au trecut 35 de ani. Cu speranțe, iluzii și așteptări deșarte. Am crezut că vom reuși să devenim o nație prosperă și responsabilă, așa cum au dorit și au visat cei din decembrie 19889. Dar am eșuat lamentabil și jalnic.
După trei decenii și jumătate, suntem într-o stare de totală acceptare. Am devenit un popor de emigranți, jumătate din populația activă alegând să părăsescă țara pe care o iubesc…, dar care pare că nu îi iubește. Dintr-un stat totalitar condus de o familie de mediocrii și o suită de lingăi, am ajuns o nație condusă de niște legiuni de politicieni și familiile lor, nulități agramate, oportuniști, pupincuriști, semidocți, mincinoși, bețivi, curvari, flămânzi și impotenți. Dar cine să le arunce în față celebrul dicton Sic transit gloria mundi? sau ”Hominem te esse”. Cine să le amintească că în poziția lor trebuie să se păzească de păcatul vanității?
În 1989 aveam 30 de ani si o lume în față. Acum tremur la gândul că niște nemernici fără știință îmi plătesc pensia din împrumuturi externe, sume pe care vor trebui să le achite copii, copiilor noștri. Care se vor întreba ce am făcut noi și cum de am permis să se ajungă în situația asta? De ce trebuie să plătească ei, incompetența și jaful făcut de cei pe care i-au ales părinții lor. Sau…poate vor pleca din țară, refuzând să-și asume lipsa noastră de responsabilitate și curaj.
Nu am încredere în viitorul nostru. Nu având la conducere aceiași incompetenți care ne-au îndatorat, câțiva visători și un război la hotarele noastre. Aveam nevoie de un premier cu viziune și determinare, de un om ferm și hotărât, capabil să spună direct poporului că va trebui să strângă cureaua. Începând cu ei, cei cărora le-am delegat puterea noastră. În schimb ne-am ales cu o șleahtă de yes mani și sicofanți, cu câteva mici excepții, parte a unui guvern având în frunte un pretins revoluționar cu beneficii, un profitor cu apucături de hingher care se autopromovează, evident pe social media, cu clipuri personale având zero creativitate și talent artistic. Toate debitate într-o limbă română de manelist cu pretenții de povestaș haios.
Este nedrept, este trist, este aberant ce se întâmplă, în numele unei stabilități iluzorii și false. Dar viața merge înainte și mă cutremur la gândul că vom avea, la anul, alegeri prezidențiale…
”Nu-mi dați sfaturi! Știu să greșesc și singur” (Immanuel Kant)
Somogyi Attila
