De parcă nu era suficient incestul politic care ne afectează viața, de câteva luni bune am senzația unei prăbușiri în neant. Pare că nimic nu mai funcționează iar sistemul putred și urât mirositor e pe cale să se dezintegreze. Îmi pierd plăcerea de a muncii, scrie sau comunica. Nu am ce să mai spun într-o lume a nesimțirii cronice, ridicate în societatea noastră imbecilizată, la rang de politică de stat.

Nu mai suport să mă uit la știrile citite de ”opincile” și ”papornițele” tatuate și siliconate. Nici la filmele comerciale care gravitează în jurul a câteva subiecte de box office. Până și cărțile ajung să mă dezamăgească, majoritatea celor editate sau achiziționate de biblioteci fiind despre o societate ”distopică”, o lume ce pare preambulul Armaghedonului.

Nu mai am nici puterea să ma revolt împotriva nemerniciei cotidiene, a banalului fals, fără nicio valoare. A unei lumi în care primul gest dimineața nu este să-ți faci o cruce, să spui o rugăciune sau să ai un gând bun către cei dragi. Prima oară apuci telefonul legat ombilical de marea manipulare mondială. Se pare că nu mai trăim într-o lume reală ci în mediul virtual, că viața noastră se împarte, 24/24 între Facebook, Twitter, Instagram, Tik Tok, YouTube, Whattsap, BeReal, WeChat sau Pinterest. Este oare normal să devenim sclavii noncomunicării reale, pentru a contribui la îmbogățirea unor indivizi care profită de dependența noastră cronică de mediocritate?

În tot acest timp uităm de valorile perene care au ridicat societatea umană, limitându-ne la cultura de internet și exprimările delirante ale unor ”influenceri”. În fapt noii profeți ai secolului XXI. Și totuși, e ziua mamei? Un GIF cu Leonardo de Caprio aplaudând este suficient. A murit un unchi la care ne refugiam când părinții o luau razna? postăm un emoticon ”față tristă”. A mai postat o tâmpenie deputatul limbric sau senatorul necrofag? dăm un ”like” și un ”share”. Iar când o colegă urâtă, grasă și narcisistă a mai urcat un ”selfi” pe grup, tastăm un ”G2CU”….și așa mai departe. Am impresia tot mai profundă că trăiesc într-o lume a necuvântătoarelor sau a sociopaților…

Ce contează că o mama a trei copii a fost ucisă de nesimțirea personalului medical corupt și indolent, că o gravidă a născut pe trotuar în fața unui spital care nu avea medic de gardă, că un ministru bânguie inepții la televizor asumându-și …nimic, o altă mamă și-a aruncat copii pe geamul unui hotel? Sau că un procuror șef se pensionează la 49 de ani pentru a intra în avocatură, judecătorii merg două luni în vacanță de vară deși au mii de dosare nerezolvate sau aproape de prescripție, salvamarii scot morții democrației prost înțelese din mare, salvamontiștii recuperează teribiliștii în șlapi pierduți pe munte iar un tânăr drogat, fiul unor părinți mizerabili care au peste 700 de proprietăți legale, omoară cu mașina puținii tineri rămași în țară?

Trăim într-o superbă anarhie socială, botezată ”democrație originală”, în care boierul turnător securist este divinizat, dizidentul ucis de comuniști declarat vinovat iar nomenklaturiștii de ieri și de azi se tratează la Elias. Asta în timp ce 51% dintre copiii României trăiesc în sărăcie iar 200 de mii merg flămânzi la culcare. În fiecare seară..

Trebuie să ne trezim și să producem… schimbarea, căci instituțiile statului impotent sunt scufundate în mocirla corupției și nepotismului, clientelismului și a sinecurismului tipic dictaturilor africane. Cum va fi posibil? Nu știu…de fapt nu vreau să va spun. Dar m-am săturat și nu mai am timp să aștept.

„Linguşeala nu vine niciodată din sufletele mari. Ea este apanajul spiritelor mărunte, care izbutesc să se facă şi mai mici încă pentru a intra în sfera vitală a persoanei în jurul căreia gravitează…” (Honoré de Balzac)

Somogyi Attila