“Cuvântul este un stăpân puternic, care duce la împlinire cu un trup foarte mărunt și aproape nevăzut, o lucrare pe de-a-ntregul divină, căci el are puterea de a pune capăt fricii, de a îndepărta jalea, de a trezi bucuria, de a spori mila (…)” (Gorgias – Elogiul Elenei)
La baza dezvoltării civilizației stă cuvântul. Cum ar fi evoluat omenirea fără cuvânt? Cum ar fi fost dacă dezvoltarea relațiilor interumane s-ar fi bazat doar pe instinct? Cum și-ar fi exprimat oamenii gîndurile, ideile, trăirile ca să poată fi înțelese de cei din jurul lor? Până și gândirea are la bază cuvântul. Scrierea textelor, la fel! Cum ar fi arătat această omenire fără cuvânt? Eu zic că ar fi fost o lume fadă! Scăldată într-un nonsens.
Omul este o ființă superioară deoarece gândește însă această gândire are la bază tot cuvântul. Trăirile sale, rezultate din gândire, sunt date tot de puterea cuvântului.
Omul vorbește, iar cuvântul său poate să producă un impact emotional, cu un efect pe termen lung sau scurt. Totodată, omul se exprimă și prin scris, iar scrisul este format din cuvinte. Puterea scrisului este dată tot de cuvânt, cuvânt care transmite ceva, un mesaj îmbrăcat în diverse forme emoționale.
Cuvântul poate să te ridice sau să te coboare. Te poate face puternic sau labil. Te poate determina să realizezi ceva sau nu, benefic sau toxic ție sau comunității/societății în care trăiești și evoluezi. Îți poate aduce fericirea sau tristețea. Îți poate trezi empatia față de cei aflați în suferință.
Chiar dacă este personificat și hiperbolizat de Gorgias ”un trup foarte mărunt” și este ”aproape nevăzut”, cuvântul nu este doar ”un stăpân puternic”, ci este și o ”lucrare pe de-a-ntregul divină”. Puterea cuvântului este dată chiar prin divinitatea sa. Posibilitatea de a gândi, de a vorbi, de a scrie, de a relaționa cu celelalte ființe este realizată prin cuvânt și de aici divinitatea. Pe de altă parte, puterea cuvântului stă și în emoțiile transmise, care-l fac pe interlocutor să înțeleagă mai bine mesajul.
Când vrei să rănești pe cineva prin puterea cuvântului o poți face extrem de ușor dacă știi cum să folosești ceea ce se ”arată” în fața ta. Să-l determini să creadă despre el lucruri urate, chiar neadevărate, care pot să-l aducă chiar în stadiul mesajului transmis de tine: ”Areți foarte rău! Ești galben la față! Ai probleme cu inima?”. Dacă această remarcă o va lua în considerare, îl va măcina și îi va putea dăuna sănătății psihice mai ales. În exemplul dat, există o mare posibilitatea ca acel om, la un moment dat, să se îndrepte spre medic pentru liniștea sa. Să elimine astfel, remarca ta, din dorința de a exista, de a fi bine mai ales el cu el.
Pentru a folosi cuvântul în scop toxic, fără să fie o trezire instinctuală a dorinței de autoapărare, poate defini caracterul tău ca om. Dorința de a produce durerea nu poate fi încadrată în definiția omului empatic. Subconștientul tău știe că, cuvântul poate fi extrem de puternic, că poate să producă un efect negativ asupra celui pe care tu îl folosești.
Omul ar trebui să folosescă puterea cuvântului cu chibzuință. Să încerce să-și creeze un echilibru. Și având acest echilibru, el nu se va deteriora. Făcând rău altora, îți faci rău și ție deoarece cuvântul pe care-l exprimi verbal pornește din propria ta gândire. O astfel de pornire poate dăuna chiar și propriului tău psihic. Îl poate face labil, îi poate dezvolta anumite temeri, frici, frustrări.
Răutatea gândirii izvorăște de undeva. Este bine înrădăcinată în ceva. Stă ancorată într-un anumit timp și are o oarecare dependență născută cândva. De aceea să fii în echilibru este esential.
Trebuie să-i dai voie cuvântului să te învețe cum să-ți trezești bucuria și să accepți fericirea, să nu mai fi prins în mrejele supărării și ale fricii. Să depășești momentul critic și să te-ntărești din nou pentru a avea puterea de a merge înainte.
Un cuvânt bun spus atunci când trebuie te poate ridica. Îți poate da puterea de a o lua de la capăt. Te poate repune pe drumul tău. Îți poate lărgi orizontul asupra viitorului tău. Cuvântul în contextul dat poate fi hiperbolizat, personificat, metaforizat. Cu toții știm cât este de important și cu toții știm cât este de necesar. Cu toții am simțit nevoia, la un moment dat, să-l auzim din gura cuiva. Să-l îmbrace într-o minimă încurajare, să exprime iubirea, să empatizeze cu noi, cu cauza noastră. Să fie alături de noi prin cuvânt și ceea ce transmite cuvântul.
Suntem la o vârstă la care iubirea este esențială aceasta putând fi transmisă prin puterea emoțională a cuvântului. Cu toții am iubit și am dorit să fim aproape de o anumită persoană. În majoritatea cazurilor ne-am folosit de cuvânt, exprimându-ne verbal sentimentele. Indiferent de situație, ne-am folosit de cuvânt fie vorbit, fie gândit. Cu toții am împărtășit aceste emoții minunate pe care noi le-am transmis prin cuvânt și cu toții ne-am trezit bucuria de a fi fericiți. Ne-am învins astfel fricile și am pus capăt supărării.
Am gustat din plin emoțiile iubirii și am dat un răspuns afirmativ, cuvântului. În acest mod, am învățat să-l prețuim, să-i recunoaștem valoarea, să-i recunoaștem puterea, să-i mulțumim divinității pentru existența lui, pentru faptul că ne-a fost dat. Am învățat că trebuie să intrăm pe ușa pe care a deschis-o în fața noastră ajutându-ne astfel să ne dezvoltăm ca oameni, ca și civilizație, să reușim să schimbăm lumea în frumos, să avem parte de culoare, dinamică și să nu trăim într-o lume fadă și fără sens.
Stimati cititori, teza citatului ne ajută să concluzionăm că evoluția omenirii chiar are la bază puterea cuvântului, cuvânt care a dus la împlinirea noastră, la evoluția noastră, la trăirile noastre, la dorințele noastre și că este cu adevărat o lucrare divină, care ne-a ajutat să ne dezvoltăm, să evoluăm în timp, ca și civilizație.
Trebuie să căutăm echilibrul în noi pentru a fi mai buni și trebuie ca această bunătate să o împărtășim și celorlați prin puterea cuvântului. Să-l folosim cu chibzuință. Să empatizăm cu ceilalți prin intermediul lui. Să ne trezim propria bucurie însă să nu fim egoiști și să o dăruim și celorlalți căci doar așa putem proteja divinitatea cuvântului.
Omul este cu adevărat o ființă superioară prin puterea cuvântului și a divinității sale.