Breaking News

Vinovăția unei generații tăcute!

”Niciodată atât de mulţi, nu au datorat atât de mult, celor puţini” (Winston Churchill)

Este ora 11, în a 11 zi din a 11 lună a anului. Sunt singur în birou și mă ridic în picioare cu ochii umbriți de lacrimile. E o tăcere plină de semnificații, pentru mine și pentru mult prea puțini oameni. Trece un minut și deschid ferestrele…tăcere, zgomot de mașini. În rest nimic, nici un alt zgomot cu semnificație aparte…

Mă așteptam ca astăzi, în orașul meu, în țara noastră, în toată lumea…. să se audă clopotele tuturor bisericilor sunând, în onoarea celor 12 milioane de morți ai primului război mondial, al celor 40 de milioane de morți din al doilea război mondial, al sutelor de milioanelor de oameni care au murit în războaiele omenirii, de la facerea lumii…

E doar tăcere, o tăcere vinovată, inexplicabilă și lipsită de logică. Azi, de ziua veteranilor ar trebui ca popoarele lumii să fie în strada, într-un marș tăcut al lacrimilor și respectului total, cu ochii spre cer sau în pământ, ca un omagiu pentru cei mulți cărora refuzăm să le acordăm ce merită. Respect…

Au rămas în viață atât de puțini dintre eroii adevărați, mult prea puțini pentru a ne mai aminti de sacrificiul lor. Mă simt vinovat pentru micimea sufletelor noastre căci nu există aproape nici o familie din România care să nu aibă, undeva, într-un cimitir din țară sau într-o groapă comună, împrăștiată din stepele Rusiei și până pe faleza normandă, un bunic, un tată sau un unchi căzuți la datorie în războaie pe care nu le-au provocat sau în care nu și-au dorit să lupte.

De undeva, parcă mult prea aproape, se aud iarăși tunurile bubuind, salvele de mitraliere, urlete de durere udate de lacrimile neputinței. Suntem parte a unui nou război, provocat de politicienii mereu acelorași țări. Rusia, Statele Unite ale Americii, Franța, Marea Britanie, Germania, vinovate de masacrul de la Verdun și carnagiile de la Cotul Donului, Stalingrad sau Monte Casino. Mâine va crește din nou numărul celor morți, mutilați, al văduvelor și orfanilor, victime ale orgoliului și ambițiilor belicoase ale marilor puteri ale lumii. Simple statistici…

Până când va trebui să mai suportăm mizeria morală în care trăim, oare cât va mai dura dominația exercitată de marile oligarhii financiare asupra celor mulți și săraci? Planeta este aproape de distrugere iar noi, fiecare în parte și toți împreună, suntem victime tăcute ale lașității colective în care trăim.

Îmi cer iertare bunicului meu căzut la Budapesta. În amintirea noastră a mai rămas doar numele lui, cioplit pe un monument al unui război inutil dintr-o piață acoperită de smogul și zgomotul traficului. Dacă ar fi trăit…

Să ne onorăm înaintașii spunând copiilor noștri cine au fost și ce au făcut. Fără ură, fără mânie doar cu dragoste și respect. Măcar atât…

”Cinstirea eroilor căzuți reprezintă caracterul unei națiuni.” (Napoleon Bonaparte)

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!