La data de 2 iulie a.c., în jurul orei 07.30, polițiștii din Târgu Lăpuș au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui accident, soldat cu rănirea unei persoane.
Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că în timp ce un tânăr de 20 de ani conducea un autoturism în localitatea Cernești, la un moment dat ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani.
În urma impactului, bărbatul a suferit leziuni corporale. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier și dispunerii măsurilor legale.
Foto-arhiva