Primăria Comunei Mireșu Mare a avut invitați de seamă din Republica Moldova. Gheorghe Falcă, primarul comunei Ghindești din Raionul Florești, s-a întâlnit weekendul trecut cu primarul Ioan Mătieș.
A fost o vizită de lucru fructoasă pentru ambele părți, cei doi edili schimbând impresii, opinii și exemple din experința administrativă. Primarul comunei Mireșu Mare a prezentat proiectele implementate până acum, dar și pe cele viitoare. Delegația din Republica Moldova a vizitat și câteva obiective realizate de administrația publică locală.
”Delegația comunei Ghindești înfrățită cu comuna Mireșu Mare, a fost interesată în mod deosebit de proiectele transfrontaliere pe care noi le derulăm, de circuitul actelor din Primăria Miresu Mare, dar și de chestiuni legislative, în caz că Republica Moldova aderă la Uniunea Europeană. Au vizitat și câteva obiective, prezentând un interes sporit pentru unitățile de învățământ din comuna noastră, infrastructură respectiv: drumuri, canalizare, apă, dar și monumente. Au vizitat și câteva obiective economice printre care se numără și fabrica de paste făinoase”, a precizat primarul comunei Miresu Mare, Ioan Măties.
De mentionat ar mai fi faptul că, primarul comunei Ghindești a fost însoțit de consilieri locali și angajați ai institutiei publice. Delegația comunei Ghindești din Raionul Florești a fost primită și acasă la prefectul de Maramures, Florian-Valeriu Sălăjeanu.
”Au fost primiți de domnul prefect acasă, unde au fost serviti cu produse tradiționale care au provenit chiar de la Piața din Miresu Mare, care este deschisă în fiecare sâmbătă. Domnul prefect a fost o gazdă de exceptie”, a mărturisit primarul Ioan Măties.














