Oferta
Două persoane au decedat din cauza hipotermiei, la Fărcașa și Călinești. DSP Maramureș vine cu recomandări - Ziarul de Maramures

Două persoane au decedat din cauza hipotermiei, la Fărcașa și Călinești. DSP Maramureș vine cu recomandări

Două cazuri de deces datorită hipotermiei s-au înregistrat la nivelul judetului Maramures. Corpurile neînsuflețite au ajuns la medicii legisti care au stabilit ca si cauza a decesului hipotermia. Cele două persoane sunt din Fărcasa si Călinesti. Primul deces a fost constatat în 29 decembrie 2025, iar cel de-al doilea în 2 ianuarie 2026.

Prin urmare, astăzi, 9 ianuarie 2026, Direcția de Sănătate Publică Maramureș vine în atenția publicului larg, cu câteva recomandări pentru prevenirea hipotermiilor. Tot instituția informează care sunt semnele de alertă și cum se acordă primul ajutor. Jos redăm informatiile furnizate prin intermediul unui comunicat de presa:

Hipotermia (sau frigul) este o scădere periculoasă a temperaturii corpului sub normal, cauzată de expunerea prelungită la frig, care afectează funcționarea organelor. Recomandările sunt menite să prevină tocmai această stare, prin menținerea unei temperaturi corporale optime și evitarea factorilor de risc.

Printre factorii de risc pentru Hipotermie se regăsesc:

-Umezeala și umiditatea din mediu.
-Iłnbrăcămintea necorespunzătoare.
-Epuizarea (oboseala extremă).
-Afecțiuni preexistente: HTA, hipotiroidism, diabet zaharat, etc Condiție fizică precară.

Având în vedere prognozele meteo ale ANM cu privire la temperaturi extrem de scăzute și pentru prevenirea efectelor negative ale temperaturilor scăzute, Direcția de Sănătate Publică a județului Maramureș face următoarele recomandări:

-In zilele cu temperaturi scăzute evitați deplasările lungi în spații deschise și expunearea prelungită la frig.
-Evitați deplasarea pe porțiunile de drum acoperite cu gheață, pentru prevenirea căzăturilor și astfel a fracturilor.
-In cazul în care este necesară deplasarea în spații deschise, este recomandat să vă îmbrăcați și să vă încălțați adecvat — utilizați căciuli, mănuși, fulare, îmbrăcăminte și încălțăminte călduroase.
-Evitați expunerea prelungită a mâinilor și picioarelor la temperaturi scăzute pentru a vă ftri de degerături.
-Evitați expunerea la umezeală.
-Consumați alimente bogate în proteine și grăsimi nesaturate.
-Evitați consumul de băuturi alcoolice.
-Respectați regulile de igienă pentru evitarea infecțiilor respiratorii.
-Evitați transportul pe distanțe lungi în vehicule neechipate corespunzător.

-Asigurarea confortul termic corespunzător al locuințelor; supravegherea surselor de încălzire pentru prevenirea intoxicațiilor cu monoxid de carbon.
-Informarea autorităților cu privire la exintența unor persoane cu nevoi speciale ( vârstnice, singure sau care locuiesc în zone greu accesibile) pentru a dispune măsurile de asistență adecvate.
-In cazul persoanelor fără adăpost observate în locurile publice, sunați la 112 pentru luarea măsurilor necesare de protecție.
-Adresarea imediată către medicii de familie/ medicii specialiști în cazul apariției primelor semne de degerături sau decompensare a afecțiunilor cronice.

Semne de alertă

-Ușoară (32-350C): Frisoane intense, piele palidă și rece, oboseală, confuzie ușoară.
-Moderată/Severă (<320 C): Oprirea frisoanelor (semn critic), dificultăți de vorbire, respirație rară și superficială, puls slab sau somnolență extremă.

Primul ajutor

Dacă suspectați o persoană de hipotermie, apelați imediat 112 și urmați acești pași:

1. Protecție: Transportați victima într-un loc adăpostit și cald.
2. Uscare: Indepărtați hainele ude și înlocuiți-le cu haine uscate sau pături.
3. Reîncălzire treptată: Încălziți mai întâi trunchiul (pieptul, gâtul), nu extremitățile.
Folosiți comprese calde (nu fierbinți!) sau contactul piele pe piele.
4. Lichide: Dacă persoana este conștientă și poate înghiți, oferiți-i băuturi calde nealcoolice (ceai, supă).

Important: Nu masați picioarele sau mâinile victimei, deoarece acest lucru poate forța sângele rece să ajungă brusc la inimă, riscând un stop cardiac.

Informatii furnizate de DSP Maramures

Foto-arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!