Oferta
UPDATE. BM. Sase perchezitii la Liceul Nemeth Laszlo. Cadru didactic și doi foști elevi, cercetați pentru viol și agresiune sexuală - Ziarul de Maramures

Breaking News

UPDATE. BM. Sase perchezitii la Liceul Nemeth Laszlo. Cadru didactic și doi foști elevi, cercetați pentru viol și agresiune sexuală

Poliția Maramures: În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pun în executare șase mandate de percheziție domiciliară, în județele Maramureș și Satu Mare.

Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, viol în formă continuată, agresiune sexuală și agresiune sexuală în formă continuată.

Platforma de anunturi gratuite

Perchezițiile vizează documentarea activității infracționale a trei persoane, una dintre acestea având calitatea de cadru didactic al unei unități de învățământ, iar ceilalți doi foști elevi.

Activitățile sunt desfășurate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiștilor Serviciului Criminalistic și al celor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

”Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmite Poliția Maramures.

In curs de actualizare.

ACTUALIZARE

Se confirmă perchezitiile la Liceul Teoretic ”Nemeth Laszlo” din Baia Mare. Directorul liceului a informat Inspectoratul Scolar Judetean Maramures. Una din sesizări a fost făcută chiar de institutia ISJ Maramures. Daca incepe urmarirea penala, profesorului cercetat i se suspendă contractul de muncă, spune seful ISJ MM, Mihai Pop.

Dir. Liceu Teoretic ”Nemeth Laszlo” Baia Mare, Ciorbă Anamaria: ”M-au sunat la 6 dimineata ca se fac perchezitii in scoala. Este vorba despre un profesor de istorie. În rest nu stiu ce să vă spun.”

ACTUALIZARE ora 13.50 POZITIA ISJ MM

Precizări ale Inspectoratului Școlar Județean Maramureș privind informațiile apărute în spațiul public referitoare la perchezițiile efectuate la o unitate de învățământ din Baia Mare

În contextul informațiilor apărute recent în spațiul public privind desfășurarea unor percheziții într-un dosar penal ce vizează un cadru didactic de la Liceul Teoretic „Nemeth Laszlo” Baia Mare, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș face următoarele precizări oficiale:

Inspectorul școlar general a solicitat conducerii unității de învățământ o informare detaliată privind modul de gestionare a situației la nivel intern, precum și aplicarea procedurilor prevăzute de legislația în vigoare. În vederea clarificării situației juridice și a aplicării măsurilor prevăzute de legislația în vigoare, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a solicitat oficial Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare să comunice dacă, în ceea ce privește un cadru didactic din cadrul Liceului Teoretic „Németh László” Baia Mare, se desfășoară în prezent o cercetare penală pentru fapte care pot fi incompatibile cu exercitarea funcției didactice.

În funcție de răspunsul autorităților judiciare, vor fi dispuse măsurile care se impun.

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș reafirmă poziția fermă de toleranță zero față de orice formă de abuz, agresiune sau comportament incompatibil cu statutul de cadru didactic, subliniind că siguranța elevilor reprezintă o prioritate absolută a sistemului educațional.

Totodată, reamintim existența mecanismelor de prevenire și sesizare a faptelor de violență în mediul școlar, inclusiv posibilitatea formulării de sesizări prin canale instituționale, precum și obligația unităților de învățământ de a activa procedurile interne și de a coopera cu autoritățile competente.

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș va continua să colaboreze cu organele judiciare și va informa opinia publică, în limita competențelor legale și cu respectarea principiului prezumției de nevinovăție.

Biroul de presă al ISJ Maramureș
Foto-baiamaretv.ro

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!