Se împlinesc 70 de ani de la aderarea României la UNESCO, iar aniversarea este sărbătorită în 2026 printr-o serie de evenimente, organizate în cadrul Programului UNESCO 70 România – celebrăm trecutul clădind împreună viitorul.
Pe 30 martie, la sediul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO din București, a avut loc evenimentul inaugural al acestui program: vernisajul expoziției Stone Made Objects (Obiecte făcute din piatră). Organizatorii sunt Rețeaua Geoparcurilor din România (RGR) și CNR UNESCO, cu susținerea unei bănci, iar conceptul și coordonarea sunt semnate de Alexandru Andrășanu (expert UNESCO, Universitatea din București).
Expoziția invită la o călătorie în istoria, geologia, natura, cultura și meșteșugurile din variate Geoparcuri Internaționale UNESCO ale Europei, precum și din Geoparcurile Internaționale UNESCO de pe teritoriul României (recunoscute, aspirante sau în fază de proiect). Prin intermediul exponatelor, se realizează o interpretare artistică a legăturii dintre Om și Pământ, dintre geologie și cultură, dintre roci, minerale și obiecte făurite prin prelucrarea acestora.
Proiectul Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș a fost prezent în expoziție cu aur, argilă, andezit, cu imagini ilustrative pentru patrimoniul natural și cultural al Munților Gutâi, texte informative și mai ales, cu poveștile locurilor spuse de dr. geolog Marinel Kovacs, care ne-a reprezentat la eveniment.
„Am adus în capitală câteva dintre materialele care definesc identitatea geologică a zonei noastre: aur, argilă și andezit, modelate ca să devină obiecte concrete. Andezitul se regăsește în piatra cubică provenită din cariera Blidari și în placa realizată cu ocazia aniversării a 50 de ani de activitate muzeală a Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare. Argila locală prinde formă în piesele de ceramică din colecțiile meșterilor olari Kőszegi István și Vasile Chira, cărora le mulțumim pentru sprijinul oferit acestui demers. Fragmentul de filon aurifer din zăcământul Săsar a fost transformat simbolic într-o imitație de lingou, sugerând drumul de la resursă naturală de prim rang la valoare economică”, a precizat Marinel Kovacs, coordonator proiect.
A fost, iată, încă o ocazie prin care s-a putut arăta lumii conexiunea dintre oameni, tradiții și geologia din Munții Gutâi, „munții care ne unesc”, acesta fiind, de altfel și sloganul sub care proiectul nostru este prezent în Stone Made Objects.
Expoziția va fi deschisă publicului până pe 30 aprilie 2026.















