Oferta
Miresu Mare. COMUNICAT DE PRESĂ. 1 AN DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI „Siguranță și protecție comună împotriva situațiilor de urgență / Safety and Common Protection Against Emergency Situations” – ID ROUA00435 – Acronim SAFE AND PROTECTED - Ziarul de Maramures

Miresu Mare. COMUNICAT DE PRESĂ. 1 AN DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI „Siguranță și protecție comună împotriva situațiilor de urgență / Safety and Common Protection Against Emergency Situations” – ID ROUA00435 – Acronim SAFE AND PROTECTED

10 IUNIE 2026. Programul Interreg VI-A NEXT România–Ucraina 2021- 2027 este finanțat de Uniunea Europeană şi co-finanţat de statele participante în program

Comuna Mireșu Mare, județul Maramureș, în calitate de Lider de Parteneriat, împreună cu partenerul Consiliul Local Dubove, Raionul Tyachiv, Regiunea Transcarpatia, Ucraina, marchează împlinirea unui an de implementare a proiectului „Siguranță și protecție comună împotriva situațiilor de urgență / Safety and Common Protection Against Emergency Situations”, ID ROUA00435, acronim SAFE AND PROTECTED, finanțat prin Programul Interreg VI-A NEXT România–Ucraina 2021–2027.

Proiectul a fost demarat oficial la data de 10 iunie 2025, prin semnarea Contractului de finanțare, și va fi implementat într-o perioadă de 24 de luni.

Valoarea totală a proiectului este de 1.412.475,19 euro, din care 90% , respectiv 1.271.227,67 euro, reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri ale Uniunii Europene (FEDR).

Obiectivul general al proiectului vizează consolidarea capacității de cooperare transfrontalieră dintre comunitățile Mireșu Mare (RO) și Dubove (UA), în domeniul adaptării la schimbările climatice și al prevenirii și gestionării riscurilor de dezastre, cu un accent puternic pe abordările bazate pe ecosistem. Această cooperare se va materializa prin implementarea a cel puțin următoarelor activități comune: schimburi de experiență, conferințe și acțiuni demonstrative axate pe gestionarea durabilă a mediului și soluții bazate pe natură. Investițiile realizate în construirea unei stații de pompieri la Mireșu Mare și dotarea ambilor parteneri cu echipamente specializate vor îmbunătăți capacitatea celor două comunități de a răspunde noilor provocări generate de schimbările climatice prin intervenții mai eficiente în prevenirea și limitarea efectelor inundațiilor și incendiilor.

La un an de la debutul implementării, proiectul a înregistrat progrese semnificative. Printre principalele realizări se numără organizarea evenimentului oficial de lansare a proiectului și desfășurarea periodică a întâlnirilor echipei de management, menite să asigure coordonarea eficientă a activităților și cooperarea dintre partenerii din România și Ucraina.

În cadrul proiectului au fost realizate achiziții importante care contribuie la consolidarea capacității de intervenție în situații de urgență:
• autoutilitară de stingere a incendiilor, cabină dublă, sistem 4×4 și rezervor de 350 litri;
• tractor echipat cu compresor de aer, tiranți frontali cu mufă, cuple hidraulice, legătură între tiranți și sistem telematic;

• autobasculantă remorcabilă dotată cu kit de stingere a incendiilor și rezervor cu capacitatea de 6.000
litri;
• încărcător frontal pentru tractor, cu sarcină maximă de ridicare de 1.600 kg;
• accesorii pentru încărcătorul frontal: furcă pentru paleți și baloți, cupă crocodil, lamă de deszăpezire și cupă multifuncțională;
• remorcă cu două axe, volum de încărcare de 10 m³, greutate utilă de 6.050 kg și sistem de basculare
în trei direcții;
• tocătoare de ramuri cu braț articulat, atașament pentru tractor;
• distribuitor antiderapant pentru intervenții pe timpul sezonului rece.

Totodată, în perioada de raportare a început execuția lucrărilor pentru construirea remizei PSI, investiție esențială pentru dezvoltarea infrastructurii locale de intervenție și pentru creșterea gradului de pregătire în gestionarea situațiilor de urgență.

Rezultatele obținute până în prezent demonstrează angajamentul partenerilor pentru îmbunătățirea siguranței cetățenilor și pentru consolidarea cooperării transfrontaliere în domeniul protecției civile și al managementului situațiilor de urgență.
Implementarea proiectului continuă conform planificării, urmând ca în perioada următoare să fie realizate noi activități și investiții care vor contribui la atingerea obiectivelor asumate și la creșterea rezilienței comunităților din zona de frontieră.

Un moment important în perioada de implementare a fost vizita de monitorizare desfășurată la data de 26 mai 2026, la care au participat reprezentanții partenerilor de proiect, ai Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Suceava, precum și ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România. În cadrul întâlnirii au fost analizate activitățile implementate până în prezent, gradul de realizare a indicatorilor și stadiul general al proiectului. De asemenea, au fost stabilite de comun acord etapele următoare de implementare, necesare pentru atingerea obiectivelor asumate. Concluziile rezultate în urma monitorizării au fost pozitive, raportul evidențiind faptul că proiectul se află într-un stadiu foarte bun de implementare, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar, activitățile fiind derulate conform graficului stabilit.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!