Amendamentul care vizează sotii/sotiile, dar si concubinii/concubinele care vor trebui să completeze declarația de avere, dar si pe cea de interese a fost adoptat de Comisia juridică a Camerei Deputaților, cu sprijinul voturilor de la PSD.
Un element esențial al proiectului îl reprezintă amendamentul depus de AUR și adoptat de Comisia juridică a Camerei Deputaților, prin care obligația de depunere a declarațiilor de avere și de interese este extinsă și asupra soților, soțiilor și concubinilor Președintelui României, parlamentarilor, prim-ministrului, miniștrilor și altor demnitari de rang înalt, în condițiile prevăzute de lege.
Prin această modificare este închisă o portiță care permitea ascunderea unor bunuri sau interese prin intermediul persoanelor apropiate, oferind o imagine mai completă asupra patrimoniului și intereselor celor care exercită funcții publice de cea mai mare responsabilitate.
Totodată, legea stabilește o aplicare neîntârziată în cazul persoanelor față de care există o hotărâre judecătorească definitivă privind starea de incompatibilitate sau conflictul de interese, care nu mai pot ocupa funcții publice.
Parlamentarii AUR sustin acest proiect deoarece consideră că exercitarea unei funcții publice trebuie să fie însoțită de transparență și responsabilitate, iar controlul asupra averilor demnitarilor trebuie să fie unul real și eficient.
Legea integrității 2.0 merge la Senat.


















