MM. 301 poziții validate; stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor - Ziarul de Maramures

MM. 301 poziții validate; stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

La sediul Prefecturii Maramureș a avut loc ședința Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în cadrul căreia au fost analizate și soluționate dosare de fond funciar. Astfel, au fost validate 301 de poziții, din care 294 de poziții referitoare la terenuri agricole și 7 poziții referitoare la terenuri forestiere.

Comisia a fost prezidată de subprefect Eniko Krizsanovszki. Examinarea documentațiilor și a referatelor transmise de comisiile locale de fond funciar s-a realizat cu rigurozitate și responsabilitate, avându-se în vedere atât fundamentarea juridică a solicitărilor formulate, cât și respectarea condițiilor de fond și de procedură instituite de legislația specifică în domeniul reconstituirii și constituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Prin hotărârile adoptate, comisia județeană își reafirmă angajamentul instituțional pentru aplicarea corectă, unitară și consecventă a dispozițiilor legale incidente, asigurând fundamentarea fiecărei decizii pe o analiză temeinică a situațiilor de fapt și de drept prezentate, transmite Prefectura Maramures.

”Rezultatele obținute sunt rodul unei colaborări instituționale constante între Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș și Instituția Prefectului Județul Maramureș, al dialogului permanent și al implicării specialiștilor din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul fondului funciar.

Soluționarea dosarelor presupune rigoare, responsabilitate și respectarea cadrului legal, dar și o bună coordonare între toate instituțiile implicate. Cred cu tărie că instituțiile publice nu trebuie să funcționeze separat, ci să lucreze împreună, cu obiective comune și cu respect față de oamenii pe care îi reprezintă”, a scris pe pagina de Facebook Daniela Onița-Ivascu, directorul OCPI Maramures.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!