Parlamentarii PNL au luat act de decizia Președintelui României privind desemnarea domnului Luca Niculescu drept candidat pentru funcția de prim-ministru.
”În perioada următoare vom avea discuții cu premierul desemnat și vom analiza programul de guvernare, prioritățile asumate și echipa pe care o va propune.Ulterior discuțiilor și analizei programului de guvernare, PNL va lua o decizie cu privire la votul de învestitură”, a precizat deputatul Ionel Bogdan.
PNL a fost la consultările de la Cotroceni cu obiective clare, spune deputatul PNL de Maramureș.
”Vrem închiderea cât mai rapidă a crizei politice și un Guvern cu puteri depline. România are nevoie de stabilitate, de un buget pentru 2027 și de predictibilitate. Nu negociem scenarii și nu dăm cecuri în alb. Vom analiza soluția oficială rezultată în urma consultărilor: premierul, echipa, majoritatea parlamentară și programul de guvernare. Câteva lucruri sunt esențiale: continuarea reformelor, reducerea deficitului, protejarea investițiilor, absorbția fondurilor europene și susținerea mediului privat. România are nevoie de un Guvern cât mai repede. Dar are nevoie de un Guvern care să ducă țara înainte, nu înapoi”, a subliniat deputatul PNL Maramures, Ionel Bogdan.

















