Senatorul Sorin Vlasin prezintă cele șase criterii care stau la baza evaluării primăriilor din țară. Partidul Social Democrat propune o reformă reală a administrației făcută PENTRU oameni, nu împotriva lor, atrage atenția parlamentarul PSD Maramures.
Spre deosebire de abordarea lui Bolojan, care a tăiat de la centru fără să țină cont de realitățile locale, viziunea PSD pornește de la întrebările esențiale ale fiecărui cetățean: Cât de aproape îi sunt școala, dispensarul și ambulanța? Primăria are bani de investiții sau doar de salarii? Satul românesc NU dispare. Ceea ce dispar sunt funcțiile în plus și cheltuielile de funcționare nejustificate. Scopul este ca banii publici să ajungă acolo unde contează: în servicii de calitate și investiții pentru comunitate, explică senatorul social-democrat Sorin Vlasin.
Fiecare primărie va fi evaluată strict după performanță, nu după culoarea politică, având la bază șase criterii clare și măsurabile. Care sunt acestea?
Senatorul Sorin Vlasin face o sinteză a celor sase criterii pentru sistemul administrativ local si societatea civilă:
1. Populație și demografie: pragul legal ar crește, în simulările de lucru, de la 1.500 la 3.000 de locuitori (populație rezidentă) pentru o unitate administrativ-teritorială standard.
2. Sustenabilitate economică: veniturile proprii ale primăriei comparate cu cheltuielile proprii pe un an și gradul de colectare a taxelor și impozitelor locale.
3. Capacitate administrativă: competențele primăriei (urbanism, achiziții publice, resurse umane, asistență socială, digitalizare), investițiile făcute, fondurile europene și naționale atrase, proiectele duse la capăt.
4. Conectivitate: distanța față de un drum principal (autostradă, drum național), cel mai apropiat spital, unitățile de pompieri, ambulanță, poliție și jandarmerie și cel mai apropiat aeroport.
5. Accesibilitate: serviciile de bază fără de care o comună nu poate funcționa: câte școli și dispensare există, câți medici la mia de locuitori, câte creșe și grădinițe și cât de aproape sunt serviciile primăriei.
6. Servicii publice locale: apă și canalizare, gaze, iluminat public, transport în comun și celelalte servicii edilitare.
Este absolut corect ca dezvoltarea să se facă pe baza unor indicatori reali.
Comasarea primăriilor pregătită de PSD va lua în calcul nu doar numărul locuitorilor, ci și veniturile administrațiilor locale, cheltuielile, infrastructura și serviciile publice. Partidul analizează inclusiv comasarea comunelor sub 3.000 de locuitori, precum și transformarea unor orașe mici în comune, măsuri care ar urma să producă efecte la alegerile locale din 2028.


















