Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila a participat, ieri, la dezbaterea cu tema ”De ce uităm? Ce am făcut cu clădirile degradate?”, organizată de Biblioteca Academiei Române.
”În ultimii 30 de ani au fost consolidate doar 26 de clădiri cu risc seismic din toată țara, din fonduri publice, dintre care 19 în Municipiul București. Acest fapt dovedește că este nevoie de o schimbare majoră în abordarea acestei probleme. Vom relansa programul pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic, cu un buget considerabil mai mare, multianual, în vederea predictibilității și a progresului în acest domeniu”, a declarat ministrul la evenimentul organizat cu ocazia comemorării a 44 de ani de la cutremurul produs în România, pe 4 martie 1977.
Acesta a arătat că ministerul de resort elaborează un proiect de act normativ și va aloca 1 miliard de lei, în tranșe, pe o perioadă de patru ani, în vederea consolidării clădirilor cu risc seismic 1 și 2.
”Siguranța cetățeanului în caz de cutremur este un interes public. Atât siguranța celui care se află în clădire în momentul producerii unui cutremur, cât și a celor care se află în fața clădirii, în spațiul public”, a subliniat Cseke Attila, adăugând că programul pentru consolidare va viza clădirile de cel puțin trei etaje și zece apartamente, aflate în proprietate privată, sau deținute de persoane juridice, dar și cele care găzduiesc instituții publice, dacă sunt în proprietatea sau administrarea acestora.
Referitor la demersurile MDLPA în domeniul reducerii riscului seismic, ministrul Cseke Attila a menționat și revizuirea ”Codului de proiectare seismică”, precum și constituirea unui grup tehnic de lucru pentru revizuirea ”Metodologiei privind investigarea de urgenţă a siguranţei post seism a clădirilor şi stabilirea soluţiilor cadru de intervenţie”.
Totodată, MDLPA a propus Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene o alocare de circa 6 miliarde de euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru asigurarea rezilienței fondului construit prin abordarea integrată a consolidării seismice, eficienței energetice, reducerii riscului la incendiu, ameliorarea calității aerului interior și tranziția spre clădiri inteligente.