Cel puţin 16 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zeci sunt date dispărute în inundaţii în statul american Tennessee (sud), potrivit mass-media locale, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Acest stat din sudul Statelor Unite a fost lovit sâmbătă de ploi descrise ca fiind ”istorice” de către serviciile meteorologice locale şi care au dus la inundaţii de proporţii.
Operaţiunile de salvare au continuat duminică, potrivit ziarului local The Tennessean, care a anunţat un bilanţ de cel puţin 16 morţi, citând Agenţia de gestionare a situaţiilor de urgenţă din comitatul Humphrey.
Câteva zeci de persoane sunt căutate, au precizat mass-media locale, potrivit cărora vor intra în vigoare restricţii de circulaţie de la ora 20:00 pentru a preveni potenţiale jafuri.
”A fost aproape la fel de rapid ca o tornadă. Cineva a descris-o ca pe un tsunami”, a declarat primarul oraşului Waverly pentru postul local de televiziune WKRN.