PNL PSD AUR PSD
Newyorkezii care se vaccinează cu doza a treia (booster) primesc 100 de dolari - Ziarul de Maramures

Newyorkezii care se vaccinează cu doza a treia (booster) primesc 100 de dolari

Newyorkezii care începând de marţi se vaccinează cu doza a treia (booster) de vaccin anti-COVID-19 vor primi o bonificaţie de 100 de dolari, într-un moment în care numărul contagierilor este în creştere, relatează EFE și Agerpres.

PNL

„Oraşul New York este lider pe drumul vaccinării. De azi (marţi) orice persoană care se vaccinează cu doza booster va primi o sută de dolari. Această doză înseamnă să vă protejaţi pe voi şi pe cei din jurul vostru”, a spus primarul oraşului Bill de Blasio, la o conferinţă de presă.

PSD

El a anunţat că oferta se menţine până la 31 decembrie şi a explicat că primăria este dispusă să cheltuiască „câţi bani vor fi necesari”, deoarece „vaccinarea” este o prioritate. Primarul a ţinut să precizeze că aceşti bani oferiţi pentru doza booster nu vor afecta alte programe.

Nu este prima oară când oraşul oferă stimulente rezidenţilor pentru a-i îndemna să se vaccineze, având în vedere că în iulie s-a oferit aceeaşi sumă persoanelor dispuse să se imunizeze împotriva COVID-19.

Oferta primăriei din New York intervine într-un moment de escaladare a cazurilor de COVID-19, atât în oraş cât şi în restul Statelor Unite.

Media cazurilor de COVID-19 la nivelul statului New York a ajuns la 9,04 %, cea mai înaltă cifră din ultimele luni.

Zeci de teatre de pe Broadway, din centrul oraşului, au fost închise temporar iar autorităţile studiază posibilitatea de a suspenda festivităţile de Anul Nou din piaţa Times Square, unde se aşteaptă să se strângă aproape un milion de persoane.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!