Peste 140 de rebeli şi membri ai forţelor pro-guvernamentale au fost ucişi în Yemen - Ziarul de Maramures

Peste 140 de rebeli şi membri ai forţelor pro-guvernamentale au fost ucişi în Yemen

Peste 140 de rebeli şi membri ai forţelor pro-guvernamentale au fost ucişi săptămâna aceasta în Yemen, în timp ce luptele se intensifică în jurul oraşului strategic Marib, au declarat vineri pentru AFP surse militare şi medicale, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Marib este ultimul bastion al guvernului în nordul Yemenului, iar rebelii houthi, susţinuţi de Iran, încearcă să captureze acest bastion de luni de zile. Cel puţin 51 de luptători loialişti au murit în ultimele patru zile, majoritatea dintre ei în lupte în provincia Chabwa (sud) şi în Marib, au indicat surse militare.

Potrivit acestora, cel puţin 93 de rebeli houthi au fost ucişi în lupte şi bombardamente aeriene efectuate de coaliţia condusă de Arabia Saudită, în sprijinul forţelor guvernamentale. Rebelii houthi raportează rareori victime în lupte, dar cifra de peste 140 a fost confirmată de surse medicale.

Potrivit unor surse militare, care au făcut declaraţii sub rezerva anonimatului, rebelii houthi au preluat conducerea în patru districte, unul în provincia Marib şi trei în Chabwa.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!