Aproximativ 350 kg de căpșuni, 150 kg de zahăr, 415 kg de cremă de vanilie, 4.000 de ouă: o patiserie de lângă Paris a doborât miercuri un record neobișnuit pentru cel mai mare ‘Fraisier’ din lume, un tort de căpșuni de 121,88 metri lungime, transmite AFP, titrează Agerpres.
Cu acest record omologat de un reprezentant al Guinness World Records, Franța recâștigă titlul pentru cel mai lung tort de căpșuni din lume, deținut din 2019 de Italia – cu un ‘fraisier’ de 100,48 metri.Inițiativă a Maison Héloise, o patiserie renumită din Argenteuil, în apropierea Parisului, uriașul tort de căpșuni a ocupat un șir neîntrerupt de mese instalate pe gheața patinoarului Argenteuil, făcând să saliveze mulțimea sosită pentru a asista la eveniment.
Acest tort uriaș a luat naștere în mintea patiserului Youssef El Gatou, care a dorit să doboare un record mondial, un omagiu adus fascinației din copilăria sa pentru Guinness World Records.
‘Am căutat un produs sau o specialitate de patiserie franțuzească și, de asemenea, am vrut să scot în evidență produsele locale, precum căpșunile franțuzești și materii prime ca laptele, smântâna, untul și altele’, a explicat el pentru AFP.
După ce au fost mobilizați în jur de 20 de patiseri, realizarea tortului de căpșuni cu o greutate de 1,2 tone a necesitat aproape o săptămână de muncă, crema și blatul fiind preparate în laborator. Asamblarea pe patinoar a durat apoi toată noaptea și o bună parte din zi.
Pentru a fi omologat, tortul de căpșuni trebuia să respecte rețeta tradițională, să măsoare cel puțin opt centimetri în lățime și înălțime și să fie dintr-o singură bucată. Alte detalii aici –Agerpres-.
Foto-Préfet du Val-d’Oise Facebook