Audit intern privind absorbția fondurilor UE. Senator Sorin Vlasin a depus depus o interpelare la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene - Ziarul de Maramures

Audit intern privind absorbția fondurilor UE. Senator Sorin Vlasin a depus depus o interpelare la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene

Restanțe de peste 220 de milioane de euro la plățile din fonduri europene. De luni bune, beneficiarii fondurilor europene reclamă întârzieri majore la plăți, semnalează senatorul de Maramures, Sorin Vlasin.

”Am vrut să aflu situația reală a restanțelor, astfel că în luna septembrie am depus o interpelare pe acest subiect la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene. Răspunsul primit la începutul lunii octombrie dezvăluie doar o parte din dezastrul financiar. Deși am solicitat cifre clare și valoarea totală a facturilor depuse de beneficiari (publici și privați) neachitate, am primit un răspuns evaziv, defalcat pe categorii, menit să fardeze realitatea dură”, a precizat senatorul PSD, Sorin Vlasin.

Parlamentarul spune că totuși, situația dezastruoasă nu a putut fi mascată total si exemplifică: ”Pe Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare – valoarea totală a cererilor de plată neachitate era de 61,618 milioane de lei. În cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică, valoarea facturilor neachitate este de 15,6 milioane de lei. La nivelul Autorității de Management pentru Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, sumele neachitate sunt de 996,401 milioane de lei. La nivelul Programului Sănătate restanțele la plăți depășesc 85,3 milioane de lei”.

Tot senatorul Vlasin a punctat si faptul că aceste găuri uriașe au fost mutate pe umerii beneficiarilor cum ar fi institutii sau mediul de afaceri. În plus, adevărul va iesi la lumină după ce va fi finalizat auditul intern pe care ministrul Fondurilor Europene îl va face.

”La un calcul simplu, ajungem la aproape un sfert de miliard de euro. Și acestea nu sunt toate restanțele, pentru că în cadrul programelor POCU și POAD, ministerul condus atunci de Dragoș Pîslaru a trimis linkuri către rapoartele anuale și situația absorbției în loc de sumele restanțelor la zi. Sunt găuri uriașe care au mutat povara pe umerii beneficiarilor: instituții publice, ONG-uri, firme și către mediul de afaceri. Cum s-a ajuns aici? O să aflăm curând, pentru că noul ministru al Fondurilor Europene a promis un audit intern privind absorbția fondurilor UE”, a conchis Sorin Vlasin, senator PSD Maramures.

Lasă un comentariu

Ziarul de Maramures

Trebuie să știi

error: Conținut protejat !!