Zoopolitikonul românesc pare a fi desprins dintr-un scenariu de film despre Turnul Babel, existența zecilor de partide inregistrate și legale imitând viața din piramida lui Nabucodonosor al II lea. Și fac această afirmație în mod conștient și responsabil, pornind de la faptul că în niciunul dintre partidele parlamentare sau importante din România, nu este liniște și nici armonie.
Partidul Socia Democrat este într-o criză de identitate, schimbul de lideri făcându-se din mers ca la hocheiul pe gheață, după prăbușirea dictaturii lui Dragnea urmând o perioadă de mediocritate politică jenantă și penibilă. Partidul Național Liberal și-a devorat liderul cu accese retorice gobelsiene, propulsând forțat în centrul puterii un finanțist onorabil, dar fără pricepere și experiență politică, în prezent tot mai izolat în propriile derogări. Partidul naționalist extremist AUR, susținut tot mai puternic și pe față de sfânta Biserică Ortodoxă are la vârf un triumvirat în care strălucește un papagal charismatic, dar manipulator cu aere academice, secondat de un personaj cu apucături rasiste specifice batalioanelor SA și un legionar declarat și fervent, toți trei agresivi și deciși să învingă sau să moară politic. Iar UDMR încă mai simte în coastă sula secuiască, maghiarimea nemuțumită încercând să nu-și piardă răbdarea față de promisiunile mereu neonorate, dar renoite la fiecare patru ani. Despre PMP, Pro România și alte partide și partidulețe nu merită să vorbim câtâ vreme mai contează ceva puțin pe plan local, dar mai de loc pe plan național.
În acest context hilar și lipsit de predictibilitate, intenția de consultare internă în cadrul Uniunii Salvați România pare firească și necesară, într-un soi de democrație în care votul agorei stabilea mărimea și culoarea radierelor cumpărate. De fapt, un curent de disperare a cuprins și dezvăluie lipsa de unitate a partidului de sorginte oengistă, talibanizat de luptele interne pentru putere între filozofi, consultanți, apatrizi, hipsteri urbani și juriști fără vocație.
USR este astăzi un exemplu de manual a ceea ce profesorul Eric Bronner menționa acum câtiva ani, despre societatea care va ajunge într-o stare de demagogie cognitivă și cu o democrație nefuncțională, fapt posibil atunci când cetăţenii nu sunt educaţi, politicienii sunt inculţi iar guvernanţii sunt incompentenţi. Recunoașteți modelul? Nu cumva se potrivește perfect și cu țara în care un ONG devenit partid nu a reușit să salveze Bucureștiul… dar vrea să salveze România?
Cu siguranță era o idee mai bună ca facebookiștii să fi lansat brainstormingul local pe rețeaua internă a partidului, dar în fața riscului de a fi eviscerați de useriștii nemulțumiți, demnitarul ”vinovat” a preferat să facă apel la conștiința simpatizanților mai puțin informați și dezinteresați de războiul de secesiune dintre oengiști și antrepenori, ecologiști și consultanții pe fonduri europene.
Trăim în fapt o dictatură a mediocrității în care inginerii fostelor uzine socialiste sunt profesori universitari, absolvenții de ”Ștefan Gheorghiu” au ajuns finanțiști sau miniștri, brigadierii de câmp cu licente postdecembriste sunt primari, subinginerii seraliști președinți de județe, juriștii cu studii la privat prefecți. O diviziune socială balcano-fanariotă distructivă cu manifestări cocălărești pe ritmuri de manele, o epopee cinematografică hilară cu scenariul scris de Tarantino, într-o regie exuberantă marca Goran Bregović.
Când se face prezenţa în Senat, senatorii nu ştiu dacă să răspundă ”prezent” sau ”nevinovat”. (Theodore Roosevelt)
