Deși avea o conducere emanată de linia a doua a Partidului Comunist, artizanii confiscării revoltei populare din 1989, România face o primă greșeală renunțând la o neutralitate firească după ieșirea de sub influența sovietică.
Nu înțeleg nici azi motivul invocat de Ion Iliescu în 1991, la momentul când a trimis mesajul său către secretarul general NATO, menționând că România are disponibilitatea de a se angaja într-o cooperare strânsă, NATO fiind singura organizație capabilă, din punct de vedere politic și militar, să asigure stabilitatea și securitatea noilor democrații europene aflate într-o stare incipientă.
Chiar așa, de cine și de ce se temea Ion Iliescu? De ce nu a apelat la Organizația Națiunilor Unite sau Uniunea Europena și ce legătură are stabilitatea politică cu o alianță militară? Practic, o spun și analiști politici neaserviți, România și-a antamat suveranitatea cerșind afilierea la NATO, devenind un ”satelit ” american de tipul yesmanului obedient.
Mai am o nelămurire, după desființarea în 26 decembrie 1991 a URSS, aspect care marca sfârșitul războiului rece și implicit desființarea Tratatului de la Varșovia, care a fost rațiunea nedesființării Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) știut fiind că NATO s-a înființat prima, în 1949, având ca obiectiv principal realizarea unui sistem comun de apărare împotriva unui atac provenit din exterior? Mai ales că Tratatul de prietenie, cooperare și asistență mutuală, cunoscut ca și Tratatul de la Varșovia, a fost o alianță militară a țărilor din Europa Răsăriteană înființată în 1955, ca instrument de apărare împotriva amenințării pe care o percepeau din partea alianței NATO, dominată de Statele Unite ale Americii.
Nu sunt un apologet al Federației Ruse, personal considerând că Putin a deformat democrația instaurând o dictatură mascată, dar mă întreb de ce acceptăm să fim umiliți de exponenții nesimțirii politice, marea democrație de peste ocean având încă de explicat multiplele cazuri când au acționat fără mandat ONU sau NATO! Nu cred că trebuie să ne mai târâm pe coate și genunchi în fața Unchiului Joe, nici să ne gudurăm slugarnic pe lânga yankei, doar pentru o invitație la festinul ambasadei din 4 iulie.
România riscă să rămână o colonie săracă a marilor puteri și a oligarhiei economice internaționale, atâta timp cât nu ne vom ridica din genunchi, mai ales că Uniunea Europeană ne-a trădat încălcând legislația privind reciprocitatea și consensualitatea. De ce poate americanul să intre fălos în România, salutat umil de PCT-fistul și vameșul român, iar noi avem nevoie de viză pentru a vedea mizeria din Washington DC, în timp ce franțuzul, olandezul, neamțul și ungurul defilează pe Wall Street sau Broadway.
Sunt de acord cu cei care cer o nouă strategie de apărare a țării, făcută de patrioți adevărați și nu din tagma neolegionarilor alchimiști, inclusiv reformularea Legii 291/2007, iar simplu fapt că ți se arborează drapelul la Bruxel nu trebuie să genereze stări orgasmice, nici măcar priapice. Mă întreb dacă ar trebui să dorm mai liniștit știind ca octogenarul flatulent a mai mutat o mie de militari pe teritoriul țării, americani care, conform Pentagonului, ”nu vor lupta în Ucraina”, ci vor contribui poate doar la metisarea unei nații și așa abuzată de secole.
V.V. Putin afirmă că Rusia nu vrea război, dar nici să i se scuipe in cafea, trupele care au fost în aplicație lângă granița Ucrainei fiind trimise acasă, în timp ce NATO susține vehement, cu tot sistemul de sateliți și drone, că Rusia se pregătește de război, un bun motiv pentru ca marea industrie de armament americană să mai prindă contracte de câteva miliarde de dolari. De fapt cine și ce interes are să întrețină psihoza unui război iminent, ușor de pornit când se dă o știre emoționantă despre o grădiniță bombardată? Sau cât este de complicat ca rușii, ucrainienii sau NATO să provoace acțiuni de provocare și incidente de natură a declanșa un conflict militar? Nu uitați ce a rămas după americani în Irak și Afganistan, teatre de operațiuni pentru testarea noilor generații de armament conventional.
Dumnezeu să aibă în pază România, să nu devenim un alt district federal, un land sau poate un nou territoire d’outre mer! …Sau poate o gubernie!?
Atunci când puterea dragostei va depăși dragostea de putere, în lume va fi pace. (James Marshall „Jimi” Hendrix)
