Alți șapte ucraineni au trecut frontiera înot. Aceștia au fost descoperiți la aproximativ 2 km de frontiera PTF Sighet, în jurul orei 12.00.
Toți sunt bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 44 de ani și au trecut din Ucraina în România prin apa râului Tisa. Aceștia au solicitat o formă de protecție statului român, fapt pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri. Cei șapte vor fi transportați la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Maramureș.
Vă reamintim faptul că în această dimineață alți patru bărbați ucraineni au trecut prin apa râului Tisa frontiera, la aproximativ 1 km de PTF Sighet. Și aceștia vor fi transportați la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Maramureș din Șomcuta.
De precizat ar fi faptul că din data de 24 februarie și până în prezent 15 ucrainenei au solicitat azil statului român. Dintre aceștia, 11 au fost depistați la frontiera de apă, în zona Sighetu Marmației, iar alți patru în PTF Sighet.
Foto-arhiva