După evenimentele din 1989, România s-a confruntat cu o perioadă de haos, de anarhie instituțională și socială. Revoluționarii fără merite reale din linia a doua a Partidului Comunist au dărâmat un sistem fără a pune ceva viabil în loc, printre deciziile aberante luate în studioul 4 al TVR fiind și cel privind deschiderea porților pușcăriilor, umplând țara cu delicvenți de drept comun, tâlhari, violatori, hoți, pedofili și câtiva deținuți politici.

Miliția a fost rebotezată în Poliție, fiind populată în marea ei majoritate cu aceiași oameni, având același metehne și vicii. Tablagii de la circulație sau ordine publică au devenit ofițeri în baza diplomelor de seraliști iar cadrele vechi au fost trase mai în spate pentru ca doar în câțiva ani să revină în forță, compromițând, majoritatea dintre ei, ideea unei poliții europene, moderne și adaptate noilor condiții.
Reformarea instituțiilor statului în România constituie un semieșec, administrația și poliția fiind undeva în partea de jos a clasamentului privind încrederea populației, dar mai sus decât politicienii și Guvernul.

Demilitarizarea poliției este o poveste cu efecte discutabile, gradele militare fiind transformate în echivalente ce vin din perioada interbelică dar mentalitatea a rămas în mare parte aceiași, prea mulți polițiști considerându-se o castă cu privilegii firești dar prea puțin meritate. Și de parcă nu era de ajuns, corupția endemică a unui stat ieșit de sub controlul societății civile a generat chestori făcuți la apelul de seară, cu merite iluzorii, cursuri fictive și doctorate plagiate care stăpânesc instituția asemenea unei caste nobiliare divine.

Ceea ce lipsește astăzi poliției române este legătura indisolubilă cu cetățeanul care încă mai percepe instituția ca fiind una în slujba puterii politice și nu a celui care îl plătește din taxe și impozite. Până ce nu va dispare zidul creat între contribuabil și polițist, zid construit din aroganță, suficiență și uneori din abuzuri, instituția nu va beneficia de sprijinul necondiționat și afecțiunea membrilor comunităților pe care trebuie să le servească.

Prea mulți tineri intră în poliție cu dorința fermă de a fi cinstiți și cu o mentalitate corectă dar sunt repede alterați de un sistem blocat în cutume ce țin de nepotisme, favoritisme și nu de meritocrație. Astăzi poliția este prea puțin prezentă îngtre oameni, comunicarea este grevată de o secretomanie nejustificată iar presa senzaționalistă excelează în a prezenta fapte sau suspiciuni de fapte de corupție, știri uneori neverificate care compromit imaginea instituției.

Din fericire mai există polițiști profesioniști, oameni competenți și dedicați care fac cinste profesiei, care servesc cetățeanul și nu statul, apărând legea și ordinea publică. Lor trebuie să le muțumim pentru siguranța noastră și pentru devotamentul de care dau dovadă, punându-și zilnic viața în pericol, pentru noi și familiile noastre.

De ziua Poliției Naționale, să acordăm un vot de încredere bărbaților și femeilor care poartă uniforma de polițist, constituind un factor de stabilitate fără de care țara ar deveni un spațiu devorat de canibalismul uman al secolului XXI.

”LEGE ȘI ONOARE!”

”A face legea si a I te supune de buna voie, nu este oare aceasta cea mai inalta expresie a libertatii?” (Henri Lacordaire)