Mă întreb, cum este posibil? De ce statele scandinave au cel mai redus nivel de corupție și cel mai ridicat nivel al calității vieții iar țările ecuatoriale sunt cele mai corupte?
Dacă aș fi cinic, aș răspunde că din cauza climei reci, a greutăților generate de un mediu mai ostil în timp ce în țările africane și cele cuprinse între cele două tropice, căldura excesivă generează lene, dorința de căpătuială și nemuncă.
România a avut șansa reformării după evenimentele din 1989. Dar a ratat-o când revoluționarii vremurilor noi și emanații revoltei populare cu bărbi și tupeu , au trântit ușa în nas diasporei, profesorului Anghel Rugină dar și sutelor de intelectuali școliți și profesioniști care au vrut să vină acasă. ”Ce ai făcut în ultimii 20 de ani? Ai mâncat salam cu soia?”, sunt doar două din expresiile care au făcut selecția competenței și patriotismului românesc, alungând valorile pentru a putea promova mediocritatea imbecilă, extinsă malign în armată, poliție, justiție, administrație și mai ales în politică.
Cu mai bine de două mii de ani în urmă, filozoful Diogene din Sinop menționa că fundația oricărui stat o reprezintă educația, un adevăr axiomatic valabil și astăzi. Învățământul românesc este un dezastru generalizat și creat de politicienii postdecembriști care din ingineri ratați, profesori fără vocație și juriști consult agramați au devenit liderii involuției naționale, votați emoțional de turma proștilor brucanieni.
Fără o reformă reală bazată pe meritocrație, in țara noastră a avut loc o diaree de universități și facultăți, în aproape toate orășelele și municipiile de provincie, adevărate uzine de diplome cu denumiri pompoase de voievozi sau cărturari controversați. Ele sunt populate de inginerii de producție care au falimentat fabricile socialiste pentru a se converti în ”profesori universitari”, contabili incompetenți deveniți conferențiari în economie și profesori de gimnaziu transformați în lectori de filozofie, faună aspirând la gloria universitară, curent psudointelectual devenit un fetiș al pseudo elitei românești.
România este plină de ”personalități” cu doctorate cumpărate, unii fiind doar niște analfabeți funcționali care și-au cumpărat anterior licențele și masteratele la ”privat”, cu banii obținuți în piețele ungurești sau din traficul cu blugi turcești. Dacă îi urmăriți atenți în prestațiile lor publice sau la catedră, o mare parte a universitarilor noștri sunt bâlbâiți, confuzi, matrafoxați și cu moralitate discutabile, bărbați aflați la a doua sau a treia studentă/nevastă trofeu. Ei nu sunt jenați de doctoratele cumpărate sau plagiate, piață fanariotă reglată după principiul cererii și ofertei, ori să-și afișeze în fața numelor cu origini oierești, prefixe simandicoase precum cel de ”prof. univ. dr. ing.” sau ”acad. dr. docent”.
Dar nici zoopolitikonul sau administrația publică nu duce lipsă de impostori, licențiați în teologie, limbi moderne aplicate, managementul iluziilor sau marketingul corupției, faună care a ridicat la rang de principii universal valabile, ”calități” precum clientelismul, nepotismul, descurcăreala, lichelismul, obediența, slugărnicia și pupincurismul cronic.
Până ce Romania nu va scăpa de speciile sale toxice, categorii precum universitarii creatori de doctorate plagiate, revoluționarii cu drepturi speciale, magistrații constipați, afaceriștii veroși, premierii cu derogare și politicienii corupți rămânem doar o jalnică țară balcanică condusă de lideri cu mentalitate de ciobani hămesiți, jupâni care vor continua să jupoaie… în loc să tundă oile din turmă.
Cine sunt plagiatorii publici, ce funcții ocupă și cum au obținut patalamalele false, rămâne să vedem in episodul viitor!
În viaţă sunt doar două tragedii adevărate: una – când nu obţii ceea ce vrei, iar a doua – atunci când obţii. (Oscar Wilde)
