Lansarea oficială a proiectului “Fabrica de Campioni”, proiect susținut de Consiliul Județean Maramureș a avut loc în săptămâna curentă la Sala Sporturilor “Lascăr Pană” din Baia Mare.
Sute de copii, împreună cu părinții lor, cu mult entuziasm și bucurie au fost prezenți la evenimentul ”Fabrica de campioni”. Proiectul are ca obiectiv principal îndrumarea și acordarea unei șanse copiilor din mediul rural spre o carieră în sport.
Prezent la deschiderea oficială, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, le-a transmis copiilor mult succes, să aibă încredere în forțele proprii și a vorbit despre importanța sportului și a unei vieți active.
“Încă de la primirea invitației de a ne implica în acest proiect, am salutat inițiativa Clubului Sportiv Marta, întrucât cred cu tărie că sportul are un impact direct asupra sănătății și bunăstării noastre generale și, mai mult, cred în potențialul tinerilor maramureșeni de a se remarca pe marile podiumuri ale lumii”, a transmis Ionel Bogdan.
De asemenea, și campionul David Popovici a transmis un mesaj de încurajare și susținere pentru copii.
În privința acțiunilor de selecție a copiilor, acestea se vor organiza sub formă de competiții școlare, acțiuni demonstrative și competiții de masă, astfel încât tinerii din mediul rural și orașele mai mici ale județului, precum și cei din mediile defavorizate, să aibă șansa de a participa la acțiunile de promovarea a sportului și la competițiile de masă.
Copiii selectați vor urma o perioadă de pregătire locală, supervizată de către specialiștii colaboratori din cadrul proiectului și, în funcție de evoluția lor, vor fi antrenați ulterior în Baia Mare, unde vor continua pregătirea și formarea.