Pentru a înțelege problema habotniciei, trebuie să punem o întrebare cheie, care să ne conducă la esența acestei neînțelegeri: până unde este credință și de unde începe habotnicia?
Ateismul a smuls tânăra generație de la țară ducând-o cu forța la oraș, ca mână de lucru necalificată dar imperios necesară în construirea socialismului victorios. Să smulgi o întreagă generație din țărâna unde avea rădăcinile, pentru a o înghesui în blocuri de beton umede și reci a fost o crimă împotriva nației, care după asuprirea nobiliară seculară s-a trezit și cu sfoara de pământ, primită de tătucul veteran de război, înghițită de stalinismul românesc în CAP-urile de tristă amintire.
Despre evoluția din ultimii 70 de ani a populației urbane cu rădăcini rurale ne vorbesc sociologii. Ei spun că aceștia nu sunt nici țărani, nici orășeni ci un fel de hibrid nereușit, posesoare a unei mentalități rurale deformate și alterată de urbanizarea fără identitate și valori certe. Iar efectele sunt vizibile și certe în viața comunităților actuale, care nu sunt populate nici de creștini practicanți, nici de atei convinși.
După vinovăția generală generată de perioada comunistă, asumată în mod greșit de popor și nu de cler, românii s-au întors cu fețele spre biserică și nu spre Dumnezeu. Fapt vizibil de la vlădică și până la opincă. Căci ei se duc toată săptămâna la muncă unde suduie și afurisesc de mama focului, pentru ca după masă să-i găsești la cârciumile de cartier, sălile de joc cu păcănele și curve. Ei fură, mint și înșeală de la ministru la poștaș, de la politician la piețar și de la universitar la traficantul de droguri, fără remușcări sau sentimente de vinovăție, pentru că sunt…nu-i așa… parte a marii ”descurcăreli”, trăsătură națională cu care ne mândrim în mediocritatea vieții noastre.
Și toată fauna enumerată, echipată în costume Armani sau trening de nylon, se duce duminică ca o turmă ostentativ rezonabilă la biserică, pentru a asculta slujbele de prea multe ori confuze și lipsite de valoare, debitate de beneficiarii industriei ce produce anual sute de personaje în sutană fără vocație și chemare, înregimentate profesional și prea puțin spiritual în marea oaste a Domnului.
M-am întrebat în ultima perioadă de ce tocmai cehii și norvegienii sunt cei mai atei cetățeni ai Europei, cu peste 70% din populație fără credință religioasă declarată. Și trebuie să accept răspunsul sociologilor care afirmă că educația, cunoașterea și o societate corectă în șansele pe care le oferă, înving fenomenul tradiției potrivit căreia spaniolii, italienii și românii se declară popoare covârșitor religioase.
În realitatea tristă de azi, constat că nu avem în orașul nostru școli modernizate, un teatru decent sau operă, sală polivalentă sau o casă a tineretului, dar avem peste 20 de lăcașe noi de cult.
Între vestul secularizat, estul talibanizat și un viitor ce pare a fi canibalismul, mă întreb dacă mai contează căt de credincioși sau cât de atei suntem!
Am depășit situația istorică în care religia integra cunoașterea, valorile și societatea cu diferențierile ei. Astăzi se fac eforturi de a seculariza mentalități și activități, adică de a înlocui religia cu știința, cu filosofia, cu arta. (Andrei Marga)
