PNL PSD AUR PSD
Curtea Supremă a Noii Zeelande consideră discriminatoriu dreptul de vot la 18 ani şi cere scăderea vârstei la 16 ani - Ziarul de Maramures

Curtea Supremă a Noii Zeelande consideră discriminatoriu dreptul de vot la 18 ani şi cere scăderea vârstei la 16 ani

Curtea Supremă a Noii Zeelande a apreciat luni că vârsta actuală pentru dreptul de vot, fixată la 18 ani, încalcă drepturile celor mai tineri, şi a îndemnat guvernul să ia în calcul scăderea acesteia la 16 ani, informează AFP și Agerpres.

PNL

În urma deciziei Curţii Supreme, prim-ministrul Jacinda Ardern a anunţat imediat că va elabora un proiect de lege menit să acorde dreptul la vot pentru cei mai tineri, însă a atenţionat că această schimbare va fi dificil de adoptat şi nu va putea fi aplicată înainte de alegerile generale din 2023.

PSD

„Personal, susţin scăderea vârstei (de vot), însă aceasta nu este o chestiune care mă priveşte sau care priveşte guvernul”, a declarat Jacinda Ardern în faţa unor jurnalişti la Wellington. „Orice schimbare de această natură a legii electorale necesită sprijinul a 75% dintre parlamentari. De aceea, în opinia noastră, este vorba de o problemă destinată mai degrabă Parlamentului, pentru ca fiecare să se poată exprima”, a adăugat ea.

Decizia de luni constituie rezultatul a doi ani de dezbateri lansate de organizaţia tinerilor militanţi „Make it 16”. Însă doar parlamentul poate scădea vârsta pentru dreptul de vot.

Decizia Curţii Supreme înseamnă că drepturile tinerilor sunt în prezent încălcate, ceea ce îi constrânge pe parlamentarii neozeelandezi să examineze o schimbare.

Doar câteva ţări din lume – printre care Brazilia – le permit cetăţenilor lor să voteze începând cu vârsta de 16 ani.

Profesori universitari au constatat că diminuarea vârstei de vot tinde să sporească angajamentul politic, însă bilanţul diferă de la o ţară la alta.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!