În ultima perioadă am citit cărți relevante despre epoca socialismului autentic românesc, cel sucombat sub conducerea ”Geniului Carpaților” , fiul de plugar care se credea unic și vizionar, doar pentru că fusese plimbat, de regina Elisabeta a II a, cu caleașca. Voiam să mă edific despre cât de multe am înțeles despre România epocii de aur, ca trăitor al vremurilor în care munca era plătită în acord global, eram proprietar fără beneficii, minciuna era politică de stat iar exploatarea omului un principiu etic.
Ei bine, m-am edificat complet, și sincer mă bucur că nu mai sunt omul nou, ”fericit” și multilateral dezvoltat, care muncea 41 din cele 52 de duminici pe an, pentru a duce acasă o conservă de carne, borcanul de ghiveci din legume, o pâine intregrală și eterna varză. A fost suficient că am trăit 30 de ani într-o minciună perpetuă, datorită megalomaniei unei clase sociale, urmași ai rândașilor și slugilor boierești, jigodii obeze care se hrăneau de la gospodăriile de partid în timp ce eu refuzam să cumpăr puii de pe piața neagră, furați la Avicola de nevestele colegilor mei. Nomenklaturiști și aparatcici care se mențineau în fruntea țării prin lavajul permanent făcut marelui conducător și soaței acestuia.
Ce s-a schimbat în ultimii 30 de ani? Aspectul urbanistic datorită construirii palatelor gulerelor albe îmbogățite prin furt, minciună și evaziune fiscală, tipul mașinilor conduse de noua oligarhie care se afișează cu limuzine și bolizi de lux, poziția socială a interlopilor și ”descurcăreților” vremurilor noi, calitatea țoalelor purtate de metresele și nevestele trofeu cu buze și țâțe tunate, unghii ca vulturii harpie și tatuaje precum clanurile de yakuza. S-a mai schimbat și dieta noastră prin care în mod conștient/inconștient ne batem joc de propria sănătate, imperialiștii veroși transformându-ne în haite de șacali care golesc rafturile centrelor comerciale. Mâncăm mult și mâncăm prost, cumpărând toate alimentele criminale pe care Occidentul de trimite în țările din lumea a III a, adică și în România, făcându-ne mai apoi clienții superbei industrii de medicamente și suplimente alimentare, aflate tot în proprietatea ”binefăcătorii” noștri.
În rest aproape nimic nou, mediocritatea este criteriu de performanță, țara fiind condusă de ”doctorii” în filozofie, finanțe, apărare și economie, produse ale jalnicelor uzine de diplome universitare românești. Ce diferență există între licențele de economist și chimist ale Caușeștilor, între doctoratele lor obținute la Universitatea București și diplomele de doctori ale potentaților de azi? Aproape nimic, marea majoritate a ”intelectualilor”de azi cumpărându-și titlurile academice, în baza cărora acționează pentru stagnarea sau involuția societății presupus libere și democratice. Oare pentru ce au ieșit românii în stradă în 1989? Pentru a ajunge din nou în situația de națiune tolerată și admisă, dator vândută și folosită pe post de coadă de topor a Europei?
Dacă înainte de 1990, în România totul funcționa pe baza indicațiilor prețioase date de fostul ucenic cizmar ajuns doctor în economie, astăzi situația este aproape identică. Drept dovadă, nici în Baia Mare nu se întâmplă nimic decât la inițiativa primului cetățean, singurul capabil să propună și să decidă asupra prezentului și viitorului urbei. Restul demnitarilor și funcționărimii sunt doar niște tăietori de frunză la câini, jalnice repere în peisajul unei vieți anoste, folosind același limbaj de lemn, aceleași practici sectare și discreționare, aceiași supușenie și obedință. Sper, totuși, ca doamnele din administrația publică locală, cele multe și tăcute, responsabile a ceea ce se face în mod real, să nu se simtă jignite că de 8 Martie, au primit buchetul festiv doar ”colegele” din ierarhia primăriei, nu și truditoarele din birouri, de la SPAU sau de la SPAS. Faber est suae quisque fortunae!
”Teama îi face pe oameni să bată în retragere lăsând cale mediocrității care inhibă creativitatea. Iar asta ne face să eșuăm în viaţă.” (Fran Tarkenton)
Somogyi Attila
