Mii de tineri medici britanici încep marţi o grevă de patru zile pentru a reclama salarii mai bune în plină criză a costului vieţii, o acţiune care pune presiune asupra unui serviciu de sănătate deja la limită, notează AFP și Agerpres.
„Aceasta este cea mai perturbatoare mobilizare din istoria NHS (serviciul public de sănătate), iar grevele vor provoca o presiune imensă”, a declarat Stephen Powis, director medical al NHS Anglia.
„Se va acorda prioritate îngrijirilor urgente şi critice, dar, din păcate, unor pacienţi li se vor reprograma consultaţia”, a adăugat el.
Potrivit NHS Confederation, până la 350.000 de consultaţii ar putea fi amânate. Medicii tineri au mai intrat în grevă trei zile luna trecută, afectând 175.000 de programări. În Regatul Unit, stagiarii (‘junior doctors’) reprezintă aproximativ jumătate dintre medicii din spital, de la medici tineri abia ieşiţi de pe băncile facultăţii până la practicieni cu peste de opt ani de experienţă. Greva de patru zile, care începe marţi dimineaţă şi durează până sâmbătă dimineaţă, vine după weekendul lung de Paşte, cu mulţi angajaţi deja în vacanţă.
„Aceste greve vor avea un impact catastrofal asupra capacităţii NHS” de a fi pe deplin operaţional, a declarat luni pentru Sky News directorul NHS Confederation, Matthew Taylor.
„Nu are rost să ascundem că vor exista riscuri pentru pacienţi”, a adăugat el, cerându-le britanicilor să fie vigilenţi. „Încercaţi să evitaţi comportamentul riscant, deoarece NHS nu va putea oferi nivelul de îngrijire dorit”, a mai spus Taylor.
Sindicatul BMA care reprezintă stagiarii afirmă că aceşti medici au pierdut 26% din salariu, în termeni reali, din 2008, când a fost impusă o cură de austeritate serviciilor de sănătate. Sindicatul cere o creştere a salariului cu 35%, ceea ce ministrul sănătăţii, Steve Barclay a apreciat ca fiind „nerealist”.
NHS trece printr-o criză profundă, slăbit de politicile de austeritate şi de consecinţele pandemiei. De la începutul anului s-au înmulţit acţiunile revendicative, atât în rândul asistentelor, cât şi al medicilor şi al personalului de pe ambulanţe.