Se confirmă aproape în fiecare zi că suntem o societate aflat într-un echilibru tot mai precar, sprijinită pe cele patru picioare distorsionate ale unei democrații iluzorii.
Președintele pare lipsit de orice voință în a mai face ceva pentru reforma statului, preluat sub auspicii favorabile ca membru NATO și al Uniunii Europene. Trebuia să aplice doar sintagma ”lucrul bine făcut” pentru a intra în istorie ca un punct de referință, politician și om de stat, nu un glob trotter taciturn. În schimb, singurul proiect prezentat țării, e drept ca temă și nu ca program viabil, inspirat numit ”România educată” a eșuat datorită incompetenței, lipsei de voință și mediocrității administrative a unei clase politice lipsite de tehnocrați adevărați, capabili să gandească și să scrie strategii coerente.
Nici Guvernul, ca instituție, nu pare altceva decât un carusel cu lanțuri, instalat într-un târg de țară colbuit din România interbelică. Cum altfel poți explica faptul că, în ultimii 10 ani țara a avut 17 prim ministrii plini sau interimari, fiecare anulând și negând realizările predecesorului , pentru a lua-o de la capăt cu reforma personală utopică sau idealistă. Se adeverește astfel prezicerea fostului premier Radu Vasile care, cu 20 de ani în urmă spunea, după demiterea lui și prăbușirea Convenției Democratice, că: România a avut după 1990, o mie de politicieni, dar numai un singur om de stat, pe Corneliu Coposu. Dacă mai amintim și faptul că la Ministerul Educației s-au perindat în ultimii 10 ani, un număr de 18 miniștri (Pop Liviu Marian de două ori), toți din specia – universitar infatuat, nostalgic comunist, client politic, sinecurist de serviciu, obedient de partid, slugarnic penibil, plagiator academic sau sindicalist frustrat, avem argumentele certe ale condițiilor favorizante ce vor culmina cu indobitocirea neamului.
Trebuie să acceptăm un adevăr axiomatic, specific modului de a face ”politichie”, nu politică, în spațiu balcano-fanarioto-dunăreano-pontic. Dacă vrei să omori o lege, o strategie, un proiect sau un concept de țară major, constitui prima oară un colectiv de lucru obscen de bine plătit, populat cu incompetenți obraznici și supraevaluați, care să redacteze lucrarea fără valoare. În pasul doi îl dai presei, ”pe surse”, ca să producă niște interpretări holistice de natură a alimenta talk show-urile populate cu fauna mercenară de tip ciuvico-chiriacistă, pentru ca mai apoi să o pui în dezbatere publică la dispoziția ”societății civile” și a miilor de ONG-uri cu obiect de activitate confuz, entități ce vor emite sute de păreri divergente publicate în social media. Plus mii de mesaje electronice trimise parlamentarilor din toate partidele, cu preambului imperativ : ”Nu votati legea/proiectul…etc”. Iar ca ultim pas, proiectul ajuns în ”tocătorul” parlamentar al comisiilor de specialitate, va fi amendat la sânge cu sute sau chiar mii de modificări cu tentă politică, majoritatea lipsite de logică sau sens, producții ale unor consilieri frustrați a căror vocație este să modifice tot… fără a schimba nimic!
În această situație este și Legea Învățământului susținută de ministrul Deca, proiect în care, culmea! elementul de maximă dezbatere o constituie violența școlară, sub toate formele ei. Ce se face în acest sens, de vedem în fiecare seară pe ”tembelizor”, conform democrației de tip populist fiind convocați la discuții reprezentanții categoriilor implicate, profesorii cu ochii învinețiți și cămașa scuipată, elevii olimpici cu aere harvardiene, părinții din specia balabustă socială sau ”nevestă trofeu”, făpturi obeze sau siliconate și botoxate, mame care între orele de Pilatest, sesiunea de epilare inghinală și cel de masaj cu finalitate fericită, își aduc aminte că pe lângă soțul potent (financiar) mai au pe inventar și o odraslă cu aere de beizadea fanariotă.
În societățile cu învățământul dezvoltat, regulile sunt impuse de stat și nu de biserică, ONG-uri, fluturii Ulise, Fundația Soros sau masoneria ocultă. Educația este indisolubil legată de instrucția școlară care presupune ordine, disciplină, responsabilitate și respect față de instituție. În România, atâta timp cât repetenții ajung miniștrii, corigenții președinți de județene, derbedeii primari de municipii, iar plagiatorii premieri, nu vom avea performanță reală. Doar câteva vârfuri olimpice, tineri dotați terorizați din preșcolar cu meditatori milionari, o masă imensă de analfabeți funcționali care vor fi viitori licențiați la privat și navetiștii educaționali cu BAC care vor alimenta diaspora europeană din construcții.
Si DA, elevul trebuie pedepsit pentru indisciplină, nesimțire și violență până la exmatricularea definitivă sau închisoare, părinții lor trebuie excluși nu doar de la cursurile de yoga, lectură și tenis, ci și din comitetele tocătoare de bani, iar profesorii trebuie determinați să-și facă meseria…ori să plece acasă. Fără implicare și vocație, ”distinsul” corp profesoral va alimenta doar randurile politicienilor insignifianți, al funcționarilor și altor categorii sinecuriste sau vor deveni ”elita” administrației publice în care s-au refugiat absolvenții de teologie, jurnalism, management sau limbi moderne… aplicate în dosul sistemului obedient și obez.
Un mare gânditor spunea că atunci când se închide o școală trebuie construită o pușcărie pentru cei care, în locul liceului, vor absolvi școala vieții! La noi nu este cazul căci România tinde să devină o pușcărie socială, în care trăiesc bine doar descurcăreții vremurilor și pensionarii speciali… în nici un caz poporul muncitor.
De ce trebuie să mergem la școli pentru a învăța de la alții când putem să ne educăm singuri și să rămânem unici în acest fel? (Aurel Rapa)
Somogyi Attila
