Duminică, 21 mai, de la ora 19.00, publicul este invitat la spectacolul ”Delfini”, o rescriere de Adina Lazăr, după ”Singurătatea pietrelor” de Flavius Lucăcel. Regia este semnată de Adina Lazăr, scenografia de Mihai Vălu și sound designul de Adrian Piciorea.
DELFINI prezintă drama unei familii cu un copil autist, situație care atrage după sine un întreg eșafodaj al luptei pentru a fi înțeles de către cei din jur. Spectacolul are o stranietate acvatică, deschizând o ușă tainică prin care pătrundem în lumea singulară a persoanelor neurodivergente, pentru care viața e dincolo de percepțiile obișnuite.
Din distribuție fac parte: Raul Hotcaș, Denisa Blag, Alexandra Sabrina Vanci, Eduard Bîndiu / Andrei Dinu, Inna Andriuca și Sanda Savolszky.
Spectacolul are loc la sala mare, durează 95 de minute, iar bilete pot fi achiziționate de la casieria Teatrului Municipal Baia Mare.