Mă uit în fiecare zi în jurul meu. Pe stradă, în mașină, în magazin sau în locurile publice unde sunt la un moment dat. Fără pretenția că aș fi un observator obiectiv, vizualizez și interpretez aspectele definitorii ale prezenței fizice și comportamentului concetățenilor mei. Cu părere de rău constat creșterea numărului ”actorilor” care trăiesc în fiecare zi doar pentru a impresiona și epata cu țoalele, frizura, accesoriile vestimentare și tupeul afișat. Se pare că provincia e mai snoabă decât capitala sau marele centre culturale precum Cluj, Iași, Timișoara sau Craiova.

În orașul fără identitate certă, mai sunt categorii socio-profesionale care pot fi manipulate prin așa zise evenimente denumite bombastic ”zile culturale”, interval de timp în care trântești o scenă în mijlocul târgului, pui niște scaune rabatabile, două trei reflectoare și oferi vulgului un kitcs cu pretenții cultural artistice, ale cărui ”staruri” sunt un rapsod popular senil și cu pusee nemeșești, alături de un trubadur aproape expirat a cărui muzică încânta acum 50 de ani generația tânără a secolului trecut, artist a cărui prestație este mult mai valoroasă pe suport magnetic sau internet, în special iarna.

Ce contează că orașul se sufocă de datorii iar majoritatea băimărenilor umblă cu privirile în pământ de rușine, ocolind creditorii care pichetează porțile primăriei fudule în sărăcia sa.

Știm că statul este un administrator mediocru și este normal să fie așa câtă vreme instituțiile sale sunt populate de fauna clientelară a politicienilor agramați, fiicele afaceriștilor descurcăreți, amantele magistraților cu cataractă profesională, nepoatele gradelor superioare din poliția și jandarmeria națională locală sau nevestele auditorilor autiști de la Curtea de Conturi. Va trebui să ne răsculăm sau să acceptăm că funcționarul public este un exemplar ocrotit de lege, care nu necesită niciun fel de compertențe certe și nici capacități concurențiale, unica performanță certă a speciei fiind capacitatea de a ține minte codul PIN, al cardului pe care intră salariul nerușinat de sinecurist.

Revenind la tema scrierii…fiind pe terasa unui local din centrul istoric, în așteptarea unei cafele la doză, am surprins o discuție pretins discretă, între trei ”doamne” din administrația locală, evadate pentru o scurtă pauză după câteva ore de plictiseală cronică. Redau doar esența discuției…”ți-am spus că vacanțele se fac afară, doar debutanții și sărăntocii mergând la munte, mare sau la Felix. Și …Bulgaria, Turcia au devenit deja banale, Grecia e aglomerată și plină de români, așa că dacă vrei să contezi mergi spre Vest, către Austria, Slovacia, Italia sau Elveția. Nemțălăii nu au umor, francezii o țin tot într-o grevă iar în UK e prea umed și plini de bețivi. Și…dragă, dacă vrei să pari elevată la vară mergi în Tunisia, Madeira, Indonezia sau Islanda. Să nu te aud cu Mamaia, Eforie, Azuga, Râșnov sau ceva pensiuni țărănești…asta ca să știi”.

Scârbit de ”patriotismul” personajelor cu ifose burgheze, funcționare aflate într-o competiție acerbă de ”look” cu escortele tatuate și cu piercinguri discrete care populează peisajul local, am pornit contorul supliciului personal care mai indică 14 luni și 23 de zile, până la momentul când voi fi eliberat de obligația de a mai fi o ființă socială.

”Mândria și îngâmfarea au fost păcatele primordiale ale omului…” (Alain Rene Lesage)

Somogyi Attila