Anul 2023 a fost un an de referință în domeniul construcțiilor, consideră senatorul PSD Maramureș, Sorin Vlașin.
Fonduri de 120 miliarde de lei alocate pentru anul 2024. Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat că va demara în scurt timp schema de ajutor de stat ”Constructplus” pentru producerea în țară a materialelor de construcție.
Sorin Vlașin, senator PSD Maramureș: ”Datele publicate recent de INS despre evoluția sectorului de construcții în anul 2023 demonstrează încă o dată eficiența măsurilor PSD de accelerare a investițiilor. Recordul de 96% în absorbția fondurilor europene, dar și acțiunile concrete ale Guvernului pentru realizarea la timp a investițiilor publice, cu o valoare de peste 100 miliarde de lei, au făcut ca anul 2023 să fie un an de referință și în acest domeniu al construcțiilor: volumul lucrărilor de construcții a fost mai mare cu 14,2% decât în anul 2022. Construcțiile au devenit, astfel, motorul creșterii economice. În acest an, Guvernul a alocat cele mai multe fonduri din istorie pentru investiții – 120 miliarde de lei – ceea ce înseamnă că acest trend va continua. Iar Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat că va demara în scurt timp schema de ajutor de stat ”Constructplus” pentru producerea în țară a materialelor de construcție”.