De ani de zile încerc să conving oamenii să iasă la vot. Să-și exprime opțiunea civică delegându-și în mod conștient puterea, în loc să o cedeze jocurilor de culise. Nu este normal, moral sau logic ca cineva, să ajungă primar sau președinte de consiliu județean cu 18 sau 20% din voturile celor prezenți la urne. Nici măcar al celor cu drept de vot. Ce reprezentativitate are un om, politician sau nu, care candidează pentru o funcție publică, dacă nu a fost ales cu cel puțin jumătate din voturile comunității din care face parte?
A nu merge la vot a devenit azi un titlu de mândrie, prost înțeles. ”Nu mă amestec în mizeria politică, am alte priorități, mă preocup de afacere și familie, nu de a vota incomptența și hoția…” sunt pretexte invocate de cei absenți de la scrutinele electorale. Și culmea, majoritatea sunt din categoria gulerelor albe și albastre, intelectuali și tehnocrați, oameni școliți și cu un standard de viață ridicat. Pare un paradox, dar realitatea statisticilor ultimilor ani arată că, în România merg la vot, în procent covârșitor: analfabeții, semidocții, sărăntocii, asistații sociali, funcționarii publici inferiori din partea de jos a clasei medii, minoritățile, suveraniștii, pensionarii, țăranii cu gospodărie de subzistență, militarii, comercianții buticari, membrii inferiori ai clerului și cei din mediul rural, liber profesioniștii, traficanții de droguri, șomerii, chiriașii și bețivii.
Într-un dispreț total față de societate sau spiritul civic, nu merg la vot decât în procente derizorii: universitarii, medicii, arhitecții, profesiile juridice, oamenii de artă și cultură, profesorii, antrepenorii, dezvoltatorii imobiliari, cei din IT, funcționarii superiori, polițiștii, vameșii, evazioniștii, sinecuriștii, damele de companie, swingerii, plagiatorii, cei cu cazier și jurnaliștii. Aceasta este realitatea care definește democrația noastră orginală, o ilustrare certă a dictaturii mediocrității.
În România abuzată și terfelită de ciurucarii cu demnități și funcții publice sau neica nimeni din categoria prostovanului fără rușine dar cu tupeu și doctorat, unii stau cu palma întinsă pentru firimituri, în timp ce alții zac cu dosul către popor, îndesând banii murdari sub saltea sau în conturi din paradisuri fiscale. Iar această stare de fapt nu se va schimba, țara rămânând tot un soi de colonie europeano-americană, atâta timp cât Mugur Isărescu ne privește cu dispreț de la înălțimi celeste, George Becali este filantropul major al țării, Crin Antonescu trăiește pe banii nevestei la Bruxel, George Simon se crede urmașul Căpitanului iar Diana Ivanovici-Șoșoacă pozează în Ioana D’Arc a României manipulate.
Și totuși, facem ceva concret ca să schimbăm paradigma existentă? Oare ce ar trebui făcut ca să evadăm din această stare de mediocritate manipulată?
Poate vot obligatoriu în următorii 20 de ani, două tururi la alegerile locale, o justiție depolitizată la toate nivelurile și fără numiri procentuale venite de la Președinție, Senat, Camera Deputaților, Guvern, etc… Cum ar fi să avem o Agenție Națională de Integritate bazată pe avertizorii de integritate, traseismului politic sancționat astfel încât orice schimbare de partid să anuleze dreptul de a candida timp de 10 ani? Ori poate limitarea mandatelor de parlamentari, primar, președinți ai CJ la maxim două legislaturi, luarea deciziilor strategice în comunități prin referendum, interzicerea propagandei politice sau administrative pe social media, plus o legislație și măsuri fiscale pentru readucerea în țară a diasporei.
Pare aberant, forțat, restrictiv și un grav atentat la drepturile individuale. Dar o situație limită implică măsuri drastice. M-am săturat să mă simt de parcă aș fi într-o budă în fundul unei grădini din Asuaju de Jos, în căcat până la gat și cu un primar muribund ales pe viață, incapabil să-și semneze cererea de pensionare.
”Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă ci complice.” (George Orwel)
Somogyi Attila
