Un spital județean cu pretenții regionale. Construit din start greșit, pe verticală, un incubator și distribuitor de bacterii, virusuri, fungi. Microorganisme care produc infecții nosocomiale, infestând pacienții care apoi mor. Se clamează mai nou că infecțiile intraspitalicești se raportează corect. O imensă minciună. Nimeni nu raportează corect în această țară, sistemul de sănătate românesc fiind asemănător în foarte multe privințe cu sistemului interlop, mediu infracțional populat de hoți, tâlhari, criminali și alte specii. Pare o asociere dură dar este o realitate revoltătoare, care poate fi probată.
Pornim de la un caz tipic, de la cetățeanul care are de făcut niște analize medicale, cerute de medicul de familie. După care trebuie să vadă și un medic specialist. Ajungi la spital si te izbești de prima problemă. Nu ai unde să parchezi, cea mai mare parte a suprafețelor existente fiind ocupată de personalul medical. Ai soluția peste drum, în parcarea unui supermarket dar dacă depășești o oră, vei plăti taxă.
Ajuns la intrarea spitalului găsești primul obstacol…un individ îmbrăcat in salopetă de agent de pază, din specia ”ruralus supraponderalus”, nebărbierit, soios și puțind ca o latrină. Are ochii injectați de alcool, mahmureală vizibilă și intenția clară de a se da mare. Te întreabă unde te duci? Bălmăjit și cu efluvii de halitoză. Nu este treaba lui dar știe că pe un schimb poate colecta 100-150 de lei din ”informații” pe care le dă celor care sunt solvabili. Treci de el și intri într-un hol monumental, un spațiu imens, nevalorificat corect, în care slalomezi până la unul dintre ghișeele specializate. Evident stai la o coadă, practică ce ține de specificul românesc tradițional. Dincolo de geam se află o acritură obeză, sătulă de muncă și dezamăgită de viață sau o aspirantă la un post în birou, mai tinerică și cu unghiile de trei centimetrii. Senioara se holbează inert într-un monitor în timp ce tinerica este ocupată cu chatul pe social media. La salutul politicos ai parte de o privire disprețuitoare, nici un răspuns verbal. Începi să spui ce cauți, întinzi actele pe care le ai și prima reacție este…nu-i bine, lipsește… Te tragi prostit la o parte și te gândești: ce paștele mă-sii, m-am documentat pe site-ul spitalului, am vorbit telefonic mai întâi cu un robot apoi o angajată de la registratură și am tot ce mi-a spus…
În clădire miroase neplăcut, a clor și deteregenți industriali, parfum ieftin, transpirație acră și aer stătut. Nimeni nu mai poartă mască deși Covidul încă există iar pe holuri te intersectezi cu toate speciile de bolnavi cronici sau acuți. În spitalul din Franța m-au pus să-mi pun protecții din folie pe pantofi și obligatoriu mască…aici merge și așa. Te decizi brusc să mergi în policlinică, să cauți laboratorul sau un medic specialist sau… Ai numărul unei asistente sau infirmiere de la o nepoată care a fost internată. Suni și ți se spune să mergi pe un anume hol și să aștepți acolo, pe ”doamna” Simona.
Pleci, dar te pierzi pe holurile și etajele policlinicii, acum denumită ambulatoriu. Încerci să te orientezi și te uiți în jur. Oameni necăjiți, unii pe scaune sau în picioare, alții siguri pe ei lângă ușile cabinetelor, cu un aer de automulțumire și de certitudine. Personalul medical pare obosit, blazat, lipsit de chef de viață, o turmă abulică care navighează pe holuri cu fețe de zombi. Sunt supraponderali majoritatea iar cele mai tinere și subțirele au hainele lipite pe ele, adevărat material didactic ambulat despre anatomia intimă a omului. Printre ei vezi medicii, cu stetoscoapele după gât, mergând plini de greutatea și responsabilitatea profesiei. Cei mai puțini ”meseriași” sunt cei mai aroganți, oprirea lor sau adresarea unei întrebări din mers fiind taxată ca o crimă de ”les majestate”. De ce poartă, oare, accesoriul pe gât când majoritatea nu-l folosesc din rezidențiat? Nu e mai ușor să existe un cod al uniformelor cadrelor, respectat de toți și cunoscuți de pacienți? Stai prostit pe hol, întrebi în stânga dreapta iar într-un final femeia de la curățeni te îndreaptă spre zona corectă.
Ești transpirat, cu acidul în gât și stresat că ți-a luat prea mult timp să găsești zona căutată. Evident că doamna Simona a plecat și tu suni din nou la nepoată care îți spune că nu poate vorbi acum și că să suni mai târziu…sau te va suna ea. Simți că te sufoci, nu este un automat de apă pe etaje, toaletele sunt închise, la care se adaugă un du-te vino perpetuu al celor cu pile…care vin cu câte un cadru medical și intră în cabinete, înaintea celui care nu are pe nimeni.
Ai întârziat deja la serviciu, trebuie să suni acasă, din cauza stresului te chinuie vezica și simți că îți vine să urli sau să spargi ceva. Apare doamna Simona, te duce la camera 2…, bate la ușă, intră și iese iritată. ”Domnul doctor nu mai este, a plecat pe secție, avea cabinet numai până la ora 11”. Mă uit la ceas, este doar 10:43 și îi arăt personajului care are pe ea un halat alb pufos. ”Ce număr ați avut?” mă întreabă doamna Simona. Nu am număr, balabusta din hol a refuzat să-mi dea pentru că nu aveam…trimiterea în regulă”. Se uită disprețuitor la mine și așteaptă privind în ochii mei, după care mă trage într-un colț ferit. Mă uit la ea și întreb ce să fac în continuare iar răspunsul ei este clar: ” eu am venit și v-am orientat, nu e vina mea că nu sunteți în regulă și ați întârziat” Îi întind 50 de lei, atât a spus nepoata, și pleacă fără să spună mulțumesc sau veniți mâine.
Pornesc să caut ieșirea și nimeresc într-o zonă unde văd personalul în ținută albastră și verde, văd o tablă pe care scrie Bloc operator și surprind întâlnirea dintre o doamnă chirurg și o pacientă, schimbul plicului, frunzărirea conținutului și apoi întrebarea: ” anestezistului ai dat? Că nu te-am văzut să-i dai…”. E clar, în spitalul cu pretenții regionale nu s-a schimbat decât gresia, compartimentarea spațiilor, vopseaua, termopanele și…firma de pază. În rest… Bună țară, rea croială, Mama ei de randuiala. Ăia hoți, ăștia hoți, Mama lor la toti.
Va continua…
”Pe mâinile chirurgilor intră cei care au bani. Dar scapă doar cei care au zile.” (Vasile Ghica)
Somogyi Attila
